După debutul lui echinoxist, iar mai apoi, după primele volume publicate, Corin Braga părea să urmeze cariera tipică a unui prozator oniric, pe de o parte, iar pe de alta pe cea a unui exeget literar clasic. De la un moment dat încoace, însă, ca atîţia dintre intelectualii formaţi în tiparele relativ strîmte ale specializărilor şcolii dinainte de 1989, el a descoperit că pasiunea explorării imaginarului, exersată pînă atunci în tatonarea creaţiei unor poeţi romîni (Blaga, Nichita Stănescu) poate şi merită să fie adecvată unui nou teritoriu. Faptul i-a prilejuit un nou doctorat, de astă dată francez, i-a dat elanul necesar înfiinţării unui centru universitar specializat în asemenea studii şi l-a angajat în explorări erudite fructificate în ambianţă franceză.
Prima lui incursiune pe piaţa hexagonală au prilejuit-o cele două volume ale dipticului dedicat căutării Paradisului terestru (Le Paradis interdit au Moyen Îge. 1. La quête manquée de l’Eden oriental, Paris, Éditions L’Harmattan, 2004 şi La quête manquée de l’Avalon occidentale. Le Paradis interdit au Moyen Age, 2, Paris, Éditions L’Harmattan, 2006). Semnalate şi în presa romînească, ele îşi mai aşteaptă încă cititorii atenţi, bucurîndu-se numai de o cordială critică de întîmpinare şi nu, cum ar fi meritat, prin noutatea abordării şi asiduitatea cercetărilor, de discuţii aplicate în mediile de specialitate de la noi. Între timp, în 2008, autorul a dobîndit al doilea titlu de doctor – de astă dată în filosofie -, cu teza De l’utopie à l’antiutopie aux XVI-XIXe siècles (Lyon, Franţa). Din şantierul acestei masive odesei savante au apărut între timp De l’utopie à l’antiutopie aux XVI-XIXe siècles (Atelier National de Reproduction des Thèses, Lille, 2009), iar acum, de foarte curînd, Du paradis perdu à l’antiutopie aux XVIe-XVIIIe siècles (Paris, Éditions Classiques Garnier, 2010, 416 p.). @N
