Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sarmalele cu varza de Mereni au avut mare succes in Franta

Publicat in Ziua Constanta, vineri 9 iulie 2010 ·

Primarul Gheorghe Chiriac: „Sarmalele au fost făcute în Franţa, cu varză de la noi. Am cărat varza cu avionul"

Reprezentanţii Primăriei Mereni au efectuat luna trecută o deplasare în Franţa, pentru a sărbători împlinirea a 20 de ani de la înfrăţirea localităţilor Ciobăniţa şi Saint Malo de Guersac.

Din delegaţia română au făcut parte 18 reprezentanţi ai administraţiei locale din Mereni. Oaspeţii români au fost primiţi cu braţele deschise de către gazdele din Franţa, mai ales că, aşa cum ne-a declarat primarul comunei Mereni, Gheorghe Chiriac, delegaţia română nu a mers la Saint Malo de Guersac cu mâna goală, ci cu preparate culinare tradiţionale româneşti, care au fost foarte apreciate de francezi. Reprezentanţii Primăriei Mereni au fost adevăraţi ambasadori ai tradiţiilor şi obiceiurilor româneşti, întrucât au pregătit pentru gazde un spectacol folcloric. Înainte de a pleca în Franţa au făcut repetiţii şi au pregătit un program de dansuri şi cântece din folclorul autohton.

Francezii, impresionaţi până la lacrimi de dansul românilor

Îmbrăcaţi în costume populare, românii au fost aplaudaţi de francezi, care au fost impresionaţi până la lacrimi de spectacolul pregătit special pentru ei. „S-au pregătit patru suite de dansuri. I-am făcut pe francezi să plângă, aşa mult le-a plăcut spectacolul", ne-a declarat primarul din Mereni. Gazdele au primit în dar vin şi ţuică românească şi au gustat din mâncărurile tradiţionale româneşti, pregătite în Franţa de către reprezentanţii administraţiei locale din Mereni, dar cu „material" adus de acasă. Primarul Gheorghe Chiriac ne-a declarat că pentru pregătirea sarmalelor în Franţa s-a luat varză din România, astfel încât mâncarea să aibă întocmai gustul specific românesc. „S-a împachetat frumos varza şi am cărat-o cu avionul", ne-a declarat zâmbind primarul Gheorghe Chiriac, adăugând că varza franţuzească nu

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aproape două milioane de români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Ioan Botezătorul. Cel mai des întâlnit prenume nu e Ion

Libertatea acum o ora
Aproape două milioane de români îşi serbează onomastica, marţi, în ziua Sfântului Ioan Botezătorul, cei mai mulţi dintre aceştia, peste 1,2 milioane, fiind bărbaţi.

Regele Danemarcei a schimbat stema regală după comentariile lui Donald Trump despre Groenlanda. „O senzație”, explică un istoric

HotNews acum o ora
Regele Danemarcei i-a şocat pe unii istorici prin schimbarea stemei regale pentru a evidenţia mai mult Groenlanda şi Insulele Feroe, ca reacţie la afirmaţiile lui Donald Trump că doreşte să cumpere Groenlanda, scrie The Guardian, citat de News.ro. L

Cutremur devastator în Tibet: Cel puţin 95 de morţi şi pagube însemnate în regiunea Everest

Mediafax acum 2 ore
Un puternic cutremur cu magnitudinea 6,8 a lovit marţi dimineaţa regiunea Tibet, în zona de nord a munţilor Himalaya. Seismul a provocat moartea a cel puţin 95 de persoane şi s-a resimţit în mai multe ţări vecine.

Actorii Zendaya şi Tom Holland s-au logodit

G4Media acum 2 ore
Actorii Zendaya şi Tom Holland s-au logodit, au dezvăluit mai multe media americane luni, la o zi după gala Globurilor de Aur unde actriţa şi-a făcut apariţia purtând un inel cu un diamant impresionant, transmite AFP, transmite Agerpres. Piatra preţ

Crăciunul pe stil vechi. Milioane de creştini ortodocşi sărbătoresc astăzi Naşterea Domnului

Mediafax acum 3 ore
Astăzi, pe 7 ianuarie 2025, milioane de creştini ortodocşi din întreaga lume sărbătoresc Crăciunul conform calendarului pe stil vechi, care este decalat cu 13 zile faţă de calendarul oficial. Diferenţa îşi are rădăcinile într-o istorie îndelungată a

Un tânăr din Botoşani, fără permis, a condus băut o maşină furată şi a lovit 9 autoturisme

Mediafax acum o ora
Nouă maşini au fost avariate de un tânăr de 22 de ani care a condus băut şi fără permis o maşină furată, prin Botoşani. Bărbatul a fost reţinut.

Sébastien Loeb, accident în etapa a treia a Raliului Dakar. Maşina sa, Dacia Sandriders, a fost grav avariată - VIDEO

News.ro acum o ora
Pilotul Sébastien Loeb a avut, marţi, un start de coşmar în etapa a treia a Dakar 2025, între Bisha şi Al-Henakiyah. Maşina Dacia Sandriders a sportivului francez a fost grav avariată după ce s-a răsturnat la kilometrul 12. Loeb, de nouă ori campion

Polonia, gata să furnizeze energie electrică Ucrainei. „Comportamentul lui Fico este împotriva Europei"

Adevarul acum 59 minute
Polonia este pregătită să furnizeze energie electrică Ucrainei dacă această țară o va cere, a declarat, marţi, ministrul polonez al Climei şi Mediului, Paulina Hennig-Kloska.

Război în Ucraina, ziua 1.049. Forţele speciale ucrainene anunţă că au ucis 13 soldaţi nord-coreeni în regiunea Kursk din Rusia

Press Alert acum 41 minute
Comandamentul Forţelor de Operaţiuni Speciale al Forţelor Armate Ucrainene a anunţat marţi moartea a 13 soldaţi nord-coreeni în regiunea rusă Kursk, informează EFE. „Soldaţii Regimentului 8 al Forţelor de Operaţiuni Speciale ale Forţelor Armate ale

Cod galben de vânt și precipitații. Care sunt zonele vizate HARTĂ

Ziare.com acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) anunță că marți, 7 ianuarie, mai multe județe se află sub atenționări Cod galben de intensificări ale vântului și ploi moderate cantitativ, valabile până miercuri dimineață, 8 ianuarie. Potrivit meteorol

Vremea

București
acum

13°
mar.

4°/13°
mie.

6°/13°
joi

7°/13°
vin.

6°/13°
Iasi
acum

mar.

4°/8°
mie.

8°/16°
joi

7°/13°
vin.

2°/14°
Constanta
acum

12°
mar.

6°/12°
mie.

8°/14°
joi

9°/12°
vin.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

mar.

3°/8°
mie.

6°/13°
joi

5°/12°
vin.

0°/8°
Timisoara
acum

14°
mar.

6°/14°
mie.

7°/13°
joi

6°/14°
vin.

2°/10°