Pleacă oamenii, pleacă şi statuile... Iar noi, cei rămaşi, suntem nepregătiţi să înţelegem acest exod global.
Nu ştim cum se face, dar nenorocirile ne găsesc, de obicei, total nepregătiţi. Chiar şi în ce priveşte uimirea şi stupefacţia noastră în faţa unor întâmplări de care se fac "vinovate" stihiile naturii şi nu autorităţile indolente, aflate mereu în competiţie cu iluzia biruinţei. De aceea, credem că tragedia inundaţiilor ce s-au abătut - pentru a câta oară! - peste România, chiar şi perspectiva unui potop cu urmări dramatice asupra Bucureştiului, ar putea ocupa, în continuare, spaţii ample în orice publicaţie. Dar durerea celor care au trăit şi trăiesc, pe viu, blestemul apelor nu poate amuţi uşor şi, mai ales, nimic nu poate stinge, peste noapte, suferinţa zecilor de mii de români, iarăşi şi iarăşi nepregătiţi să ţină piept puhoaielor. Şi totuşi, viaţa merge înainte. Indiferent cum - în linie dreaptă sau sinuoasă, urmând calea risipei sau a chiverniselii proprii, a înfrângerii suportabile sau a fericirii de o clipă. Viaţa, la nivel social, economic şi, în rest, nu mai contează...
De fapt, în România nu mai contează decât câştigul. Pe orice cale. Ultimele ştiri care circulă prin oraşul lui Bucur nu fac decât să confirme tradiţia acestui deziderat: se anunţă ca sigur faptul că, vrem nu vrem, vom avea o parcare subterană în Piaţa Universităţii. Adică incredibilul proiect al municipalităţii (parteneriat public-privat) e gata-gata să-şi ia zborul. Bineînţeles, după ce vor mai primi un aviz de la Comisia Monumentelor Istorice pentru mutarea, în Parcul Izvor, a celor patru statui-simbol ale Capitalei, aflate în scuarul în care se vor desfăşura lucrările pentru parcarea subterană: Spiru Haret, Ion Heliade Rădulescu, Gheorghe Lazăr şi statuia ecvestră a lui Mihai Viteazul. De fapt, nu ne surprinde nimic, fiindcă şi plimbarea statuilor a devenit tradiţie.
