Chiar să nu se fi rezolvat nimic în şapte luni, sau toată ţara a şomat prin Piaţa Universităţii?"

După fuga Ceauşeştilor, "poporul" a căzut pentru câteva luni într-o stare de entuziasm vecin cu euforia. În distihuri rimate jucăuş ori sobru-solemn, poetul anonim a îmbogăţit zestrea orală a tranziţiei cu sloganuri, lozinci, ziceri, zicători şi cimilituri. Asociind o realitate prozaică a ultimilor ani de comunism cu idealuri nobile şi în egală măsură abstracte, cineva, nu se mai ştie cine, a spus că în decembrie "românii şi-au luat raţia de libertate". Drumul spre bunăstarea afişată de revistele occidentale era lung, aveau să-şi dea repede seama entuziaştii primelor momente, şi era nevoie de ceva mai mult decât promisiuni şi bune intenţii. În scurtă vreme, optimismul s-a tocit sub şmirghelul unor realităţi nu cu mult diferite de ale "epocii de aur". Magazinele goale, lipsa bunurilor de primă necesitate, cozile, n-au dispărut odată cu Ceauşescu, aveau să constate cetăţenii României libere. În plus, îi mai nemulţumeau şi unele noutăţi aduse cu sine de schimbarea regimului politic, precum sâmbăta nelucrătoare sau modificarea frecventă a preţurilor, de cele mai multe ori în sus.

În iulie 1990, reporterii ziarelor au plecat să ia pulsul străzii. Amestecaţi în mulţimea adunată la cozi, i-au consemnat păsurile, care au ocupat apoi spaţii largi în paginile de "social".

BUCUREŞTENII SUSPINAU DUPĂ "RAŢIE"

Un reporter al ziarului Expres s-a întâmplat la coada formată în faţa alimentarei de la parterul blocului R5 din Bulevardul Chimiştilor, nr. 67-69. Se aduseseră pui. Auzind că "s-au băgat", câteva zeci de persoane s-au aşezat rapid într-un şir oarecum indian. "Plin de admiraţie şi recunoştinţă pentru cumpărători, observa Anca Mihai, personalul le-a rezervat acestora şi o plăcută surpriză, pregătită conform uzanţelor prerevoluţ