Frauda de la Casa de Ajutor Reciproc „Decebal” este cercetată într-un dosar cu „Autor Necunoscut”. Clienţii păgubiţi cu sume de zeci de mii de lei de către casiera sinucigaşă au fost asiguraţi de conducerea instituţiei că îşi vor primi banii investiţi.
Unii dintre membrii Casei de Ajutor Reciproc „Decebal” din Deva, care au depus plângeri penale împotriva conducerii instituţiei după ce s-au trezit zilele trecute că nu îşi mai pot recupera bani dispăruţi din conturi, au primit o parte din sumele depuse.
„După decesul casierei Cornelia Bordea, despre care am aflat că şi-ar fi însuşit economiile noastre, am cerut retragerea celor 90.000 de lei pe care i-am investit, dar am aflat că nu se mai regăseau în contul meu. O parte din bani mi-au fost înapoiaţi deja, cu promisiunea că voi primi şi restul sumei, în termenul legal”, a declarat Ana Bumbu, una din clientele instituţiei.
Ancheta în cazul casierei sinucigaşe a luat proporţii: conducerea CAR “Decebal” a primit zeci de plângeri de la clienţii ţepuiţi
Paul Petreanu, preşedintele CAR „Decebal”, a anunţat că îi va chema în instanţă pe membrii familiei casierei Cornelia Bordea, pentru a le cere despăgubiri, după ce aceasta ar fi delapidat instituţia şi, în acelaşi timp, s-ar face vinovată de înşelarea câtorva zeci de clienţi.
În urmă cu două săptămâni, fosta angajată, în vârstă de 54 de ani, a fost găsită spânzurată cu lesa câinelui ei. Ulterior, peste 60 de membri ai CAR „Decebal” au reclamat că au fost înşelaţi, pentru că şi-au încredinţat economiile reprezentantei instituţiei financiare nebancare (IFN).
Dosar cu "AN"
„Numărul sesizărilor împotriva CAR „Decebal” a crescut în ultimele zile, însă nu putem face publice datele anchetei”, a declarat inspectorul Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara. Un dosar penal cu auto