Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Regine, fotbalişti, moarte

Publicat in Bursa, vineri 9 iulie 2010 ·

Regina Spaniei a mers în vestiarul echipei naţionale de fotbal imediat după victoria obţinută de aceasta în faţa reprezentativei Olandei. Dona Sofia şi-a coborât trena de pe jilţ să-l felicite pe pe Puyol înveşmântat în prosop. Dacă reginele merg la duşuri pentru strângeri de mână, atunci este evident că fotbalul e rege. Imaginea trebuie reţinută şi studiată cu maximă cumpătare. Oamenii s-au zgâit cu plăcere la lupte de sclavi, la turniruri şi acum la o întrecere ceva mai complicată în privinţa regulilor, dar care este, din fericire, mai puţin periculosă pentru cei care o practică. Nu ştim ce va fi peste 100 de ani în materie de fotbal, în mare măsură nici nu ne mai priveşte, dar, acum, acest sport pare să fi atins maximul din punct de vedere al popularităţii. Chiar dacă pare greu de crezut, pe glob oameni mor, la propriu, pentru că nu se pot abţine să nu se uite la fotbal. Islamiştii shebab, care controlează marea parte a Somaliei, nu permit tinerilor să urmărească meciuri de la Cupa Mondială, identificată de ei drept un duşman al religiei islamice. Din această cauză, în ultima lună au avut loc mai multe execuţii. Este înfiorător, dar foarte adevărat. Religie, fotbal, intoleranţă, moarte, un cokteil din care un alchimist malefic ar putea scoate ceva zguduitor.

Finala de duminică are şanse mari să stabilească un record de audienţă. Să sperăm că somalezii nu vor contribui foarte tare la aceste cifre. În privinţa lui Puyol nu mai avem emoţii, va rămâne echipat până se termină tot pelerinajul oficialitaţilor. Dacă e cazul. Oricum şi olandezii au monarhie.

Dan Nicolaie Regina Spaniei a mers în vestiarul echipei naţionale de fotbal imediat după victoria obţinută de aceasta în faţa reprezentativei Olandei. Dona Sofia şi-a coborât trena de pe jilţ să-l felicite pe pe Puyol înveşmântat în prosop. Dacă reginele merg la duşuri pentru strângeri de mână, atunci este

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 9 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 8 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 8 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 10 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 7 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 12 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Ellen DeGeneres: M-am mutat în Marea Britanie din cauza lui Trump

Mediafax acum 19 minute
Comediantă și realizatoare de emisiuni TV, ea a declarat în fața unei mulțimi din Cheltenham, Gloucestershire, că viața „este pur și simplu mai bună” în Marea Britanie. Ellen a spus că ea și soția sa, Portia de Rossi, iau în considerare să se căsăto

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 6 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 11 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 10 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Vremea

București
acum

20°
lun.

20°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

19°
lun.

19°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

16°
lun.

16°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

17°
lun.

17°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°