Pentru ca, adesea, cititorii nostri sunt mai inteligenti [si inspirati] decat noi, astia care consumam pixeli pe VoxPublica, imi permit sa public mai jos un comentariu, primit pe blogul meu de la un vizitator anonim care [fara legatura cu mine] a semnat “Dragos“. Daca doreste, ii las lui decizia de a-si dezvalui identitatea.
Pana una, alta, va invit sa il cititi:
Am sa va relatez o mica poveste la care concluzia si-o va trage fiecare dupa cum ii e firea.
Scrie Octavian Augustus in memoriile sale, ca, in timpul bataliilor sale cu Marcus Antonius, in perioada celui de al doilea triumvirat, pornise la o batalie ce urma sa se dea pe linga Macedonia. In drum, fiecare dintre armate isi aduna trupele auxiliare din teritoriile pe care le aveau sub dominare.
Pontus Euxinus, geto-tracii la momentul respectiv, erau condusi de catre doi frati si erau loiali/vasali teritoriilor lui Octavian, deci ar fi trebuit sa il sustina pe Octavian. Erau recunoscuti ca fiind niste calareti redutabili in lupta. Cei doi frati au stat si au cugetat la urmatoarea treaba: “Noi trebuie sa mergem cu Octavian, dar favorit in lupta este Marcus Antonius (mare general, strateg). Deci cum scapam?”
Drept urmare, unul dintre frati – cu jumatate din calareti – s-a dus la Marcus Antonius si celalalt s-a dus cu Octavian, spunand amandoi ca celalt a tradat. Ideea principala era ca in timpul bataliei fiecare sa stea cat mai intr-o parte, calaretii sa si-i dea sub comanda altuia si, in functie de cine va castiga batalia, sa ceara, drept recompensa de razboi, sa fie crutat fratesu’.
Cam asta e povestea, pe scurt. Ma rog, nu e poveste, vorba vine, e treaba adevarata despre stramosii nostri, inca din cele mai vechi timpuri. Fiecare isi trage concluziile lui.
Unii vor spune ca a fost o stratagema fenomenala, urmand ca ambii frati sa supravietuiasca si sa se continue lini
