- Cultural - nr. 589 / 9 Iulie, 2010 De la bun inceput, ii previn pe cei care se asteapta sa citeasca, sub acest titlu, vreun basm in genul "Croitorasului cel viteaz" ori al "Ursului pacalit de vulpe", ca intamplarile ce urmeaza nu sunt imaginare, personajul principal fiind cat se poate de real, deplasandu-se (inca) nestingherit si impasibil printre semeni, pana cand il vor lua de guler fie Politia, fie Justitia Romana. Care ajunge prima! Pana nu demult, umbland printre oameni, prin casele lor, recomandat acestora de catre viitorul cuscru (si acesta meserias, dar policalificat, apreciat pentru calitatea profesionala), tamplarul nostru, "domnul cumsecade", batand un cui in afara programului de lucru, proptind vreo stinghie ori schimband vreo clanta, mai scotea un banut pentru a-si intretine familia numeroasa. Nimic nelalocul lui in aceasta poveste, pana acum. Vazandu-i zbaterea si avand posibilitatea de a-i intinde o mana de ajutor, cu ani in urma, i-am cumparat o masina electrica necesara procesului de tapitat mobilier. Ca sa nu bata mii de tintisoare in stofa, precum artizanii secolelor trecute! Nu era nici atunci prea ieftina, vreo 7-8 milioane de lei vechi, care, la vremea aceea, aveau alta valoare decat acum. Nu ca in momentul de fata ar fi putini! I-am daruit-o, urmand sa scada valoarea masinii din manopera lucrarii - tapitarea mobilei din apartamentul nostru. E clar, cred, cine iesea, si atunci, in castig, ca si cum ar fi primit inca o "bratara de aur"! Nu ne-am facut probleme, insa, fiindca totdeauna am fost solidari cu cei care isi castiga banul muncind. Si, apoi, era o ocazie de a-i testa si caracterul... omenia, cinstea, seriozitatea sau... lacomia. Nu voi insista asupra calitatii lucrului, care, la foarte scurt timp, a dat rateuri. Nu e relevant. Nu numai oamenii au "termen de perisabilitate", ci mai ales obiectele. Am mai apelat, totusi, dupa vreo trei