Este cert: speranţa de viaţă a oamenilor a crescut – în unele ţări mai mult, în alte zone ale lumii, mai puţin. Iar fenomenul continuă. Şi odată cu el, sporeşte şi vârsta medie a populaţiei. Ceea ce este un fapt pozitiv. Care însă are şi laturile lui nedorite: viaţa mai lungă generează avatarurile senescenţei, cu respectivul cortegiu de boli, suferinţe, neputinţe… Hebdomadarul belgian LE GENERALISTE a dedicat, în nr. 962, un amplu grupaj referitor la „aging people“, adică la vârstnici şi – fireşte – la problemele lor medicale. • Postat sub genericul „Le thématique du Généraliste“, grupajul începe cu un aspect mai puţin abordat în acest context, dar care decurge din actuala configuraţie a lumii atât de modificată ca urmare a globalizării. (...)

Este vorba de imigranţii care îmbătrânesc şi au nevoie să fie instituţionalizaţi pentru a fi îngrijiţi în ultimii ani de viaţă. La Bruxelles a fost chiar înfiinţat pentru aceştia un fel de azil care face parte din proiectul „Maison Biloba“ (Casa Biloba), numele acesta exotic venind de la Ginko biloba – un a Publicitate rbore cu o impresionantă capacitate de adaptare la orice nouă condiţie de mediu. Casa nu numai că oferă bătrânilor proveniţi dintre imigranţi un acoperiş plus un centru de ajutorare, ci constituie şi o bază de ajutor pentru familiile din zonă sau alţii care îşi iau obligaţia de a-i îngriji pe aceşti seniori. Cei ce au iniţiat Casa nu doresc ca ea să devină un spital şi cu atât mai puţin un azil pentru pacienţii aparţinând altor etnii. Iar dacă totuşi instituţionalizarea unora dintre ei devine inevitabilă, este important să li se propună respectivilor bătrâni şi aparţinătorilor acestora un mediu specific culturii lor. Mai ales că – după cum arată anchetele sociale întreprinse – turcii şi marocanii din prima generaţie de imigranţi doresc ca, îmbătrânind, să fie îngrijiţi de propriii copii, aşa cum o