Vernisajul „Dracula - voievod şi vampir“ a avut loc aseară, la Muzeul Naţional de Artă. Invitaţi de marcă s-au grăbit să vadă portretul lui Vlad Ţepeş, păstrat 400 de ani la castelul Ambras din Innsbruck.
Mai citiţi şi
Portretul lui Dracula, prezentat în premieră la Bucureşti
Inaugurarea expoziţiei a avut loc în prezenţa Sabinei Haag, director general Kunsthistorisches Museum Viena şi a lui Martin Eichtinger, reprezentant al Guvernului Austriei şi fost Ambasador al Austriei la Bucureşti.
Maria Băsescu, soţia preşedintelui, însoţită de Prinţul Paul şi Prinţesa Lia au admirat exponatele care amintesc de vremuri demult apuse.
Replica Cetăţii Poenari din Argeş, acolo unde Vlad Ţepeş s-a refugiat de mai multe ori este expusă în miniatură la muzeu. Totodată, sceptre, turbane, săbii, manuscrise, pumnale şi armuri care au aparţinut mai multor voievozi români completează expoziţia care va fi deschisă până la 10 octombrie în Capitală.
Expoziţia cuprinde şi o serie de obiecte de artă plastică - pictură, sculptură, gravură, precum şi documente, fragmente din producţii literare, dar şi cinematografice.
Fotografii: Marian Vilău