Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fost procuror general american: În SUA n-am condamnat presa nici când a dezvăluit informaţii secrete

Publicat in Adevarul, vineri 9 iulie 2010 ·

Fostul procuror general al Statelor Unite din perioada 2000-2004, John Ashcroft, a declarat astăzi la Oradea, că presa americană a fost criticată, dar niciodată sancţionată pentru informaţiile pubicate, chiar dacă a fost vorba şi despre informaţii secrete.

John Ashcroft, care a coordonat ancheta privind atentatul de la World Trade Center din 200, este în prezent profesor de Drept şi consultant al Guvernului SUA pe probleme de securitate naţională. El a condus Procuratura Generală a SUA, Ministerul Justiţiei şi FBI între anii 2000-2004, informează Mediafax.

Întrebat, în cadrul unei conferinţe de presă, cum comentează decizia CSAT de a include campaniile de presă între vulnerabilităţile la adresa securităţii naţionale, oficialul american a răspuns că uneori presa primeşte date despre informaţii secrete şi le deconspiră, iar acest lucru ar fi putut favoriza favorizat teroriştii, dar nici măcar în aceaste situaţii nu a fost sacţionată.

"În SUA, au fost împrejurări când presa a fost criticată pentru diferite atitudini faţă de siguranţa naţională, mai exact atunci când a publicat informaţii secrete privind sistemul de apărare. Uneori presa primeşte date despre informaţii secrete şi le deconspiră, ceea ce poate fi de un real folos pentru terorişti. Acest fapt poate fi o sursă de tensiune între presă şi autorităţi şi am fost critici faţă de asemenea fapte, dar n-am condamnat şi n-am sancţionat asemenea deconspirări", a spus Ashcroft.

Invitat de Universitatea din Oradea, pentru susţinerea unei conferinţe privind prevenirea terorismului şi asigurarea libertăţilor şi a drepturilor cetăţeneşti, John Ashcroft a declarat presei, că scopul vizitei sale este "întărirea colaborării internaţionale în domeniul apărării împotriva terorismului".

"Sunt ţări în Europa care au mai multă experienţă decât SUA în apărarea contra fenomenului

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum 3 ore
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

„Mihaela Rădulescu este o victimă.” Dan Negru rupe tăcerea despre fosta lui colegă, după moartea lui Felix Baumgartner

Cancan acum 35 minute
Moatea prematură și fulgerătoare a lui Felix Baumgartner a întristat întreaga comunitate de pasionați, iubitori și practicanți ai sporturilor extreme, dar și anumite persoane publice din România. Empatizând cu drama prin care trece Mihaela Rădulescu

Grădină ZOO ilegală în Dâmbovița Amendă de 120.000 lei aplicată de Garda Națională de Mediu

Ziua Constanta acum 45 minute
Garda Națională de Mediu a descins în perioada 16-17 iulie 2025 la o grădină zoologică improvizată din localitatea Picior de Munte, comuna Dragodana, județul Dâmbovița, aparținând Internaţional Wildlife Foundation (IWF), și a constatat multiple nere

METEO Risc de inundaţii pe mai multe râuri din judeţele Suceava şi Botoşani / Avertizare hidrologică cod portocaliu şi cod galben

G4Media acum 46 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Hidrologii instituie cod portocaliu şi cod galben de inundaţii pentru râuri din mai multe judeţe. Cel mai mare pericol este pe unele râuri mici din judeţele Suceava şi Botoşani, transmite News.ro. Ur

Un magazin din București a fost cuprins de flăcări. Focul s-a extins la terasa unui hotel

Ziua Constanta acum 3 ore
Un magazin din București, de pe Șoseaua Virtuții, a fost cuprins de flăcări, vineri dimineața. Incendiul s-a extins la terasa unui hotel, potrivit știripesurse.ro. Pompierii din cadrul ISU București - Ilfov intervin vineri dimineața pentru a stinge

Extrase de carte funciară pentru informare și extrase din planul cadastral, obținute gratuit online

Ziua Constanta acum 49 minute
Consiliile județene și primăriile se vor putea înrola, începând de luni, 21 iulie 2025, în platforma MyEterra, pentru a obține gratuit, online, extrase de carte funciară pentru informare și extrase din planul cadastral, în cazul imobilelor pentru ca

FOTO Cu cine merge Nicușor Dan în vizita oficială din Germania / Imagini din avion

HotNews acum 2 ore
Președintele Nicușor Dan a plecat vineri, 18 iulie, într-o vizită externă în Germania. Alături de președinte se află vicepremierul Dragoș Anastasiu, miniștrii USR Oana Țoiu (Externe), Ionuț Moșteanu (Apărare), Radu Miruță (Economie) și președintele

Trump a interzis diplomaților americani să mai comenteze alegeri din alte țări

Mediafax acum o ora
Oficialii administrației Trump au denunțat în repetate rânduri ceea ce ei consideră a fi suprimarea liderilor de dreapta în Europa, inclusiv în România, Germania și Franța, acuzând autoritățile europene că cenzurează opinii precum criticile la adres

Libra Internet Bank finanţează cu 119 mil. lei Scala Sopor, un proiect imobiliar dezvoltat în Cluj-Napoca

Ziarul Financiar acum o ora
Libra Internet Bank continuă seria parteneriatelor în domeniul real estate printr-o nouă finanţare, în valoare de aproximativ 119 mil. lei, acordată Scala Development, pentru dezvoltarea ansamblului rezidenţial Scala Sopor din Cluj-Napoca. Astfel, c

Zelenski spune că el şi Trump lucrează la un „mega-acord”: SUA ar urma să cumpere drone din Ucraina

News.ro acum o ora
Preşedintele Donald Trump şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski iau în considerare un acord care prevede achiziţionarea de către Washington a unor drone ucrainene testate pe câmpul de luptă în schimbul achiziţionării de arme din SUA de către

Vremea

București
acum

26°
vin.

15°/27°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

20°
vin.

15°/21°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

24°
vin.

17°/27°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

14°/23°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

22°
vin.

13°/26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°