Combinatul Sidex din Galaţi i-a adus miliardarului indian Mittal o gaură imensă.
Combinatul siderurgic ArcelorMittal Galaţi, deţinut de miliardarul indian Lakshmi Mittal, a atins anul trecut un record greu de egalat de către orice companie românească, respectiv o pierdere de 334 mil. euro (1,4 mld. lei), reprezentând 40% din afacerile aferente aceluiaşi an, de 845,7 mil. euro (3,58 mld lei. euro). Rezultatul a fost determinat de scăderea cu peste 50% a afacerilor combinatului, în condiţiile în care vânzările de oţel la nivel mondial au scăzut puternic din cauza crizei, iar preţul oţelului s-a prăbuşit. Compania exportă cea mai mare parte din producţie.
Pierderile de anul trecut ale combinatului siderurgic sunt cele mai mari consemnate în istorie de o companie autohtonă, depăşind chiar rezultatele de dinainte de privatizare, când avea pierderi de 1 mil. dolari pe zi şi era considerat o gaură neagră a economiei. Nici încercarea lui Mittal de a reduce costurile prin concedierea a peste 4.000 de angajaţi nu l-a salvat de pierderi. "Pierderile nu ar trebui să mire pe nimeni pentru că la Galaţi este un flux continuu şi este sau nu producţie, cuptoarele sunt calde şi oamenii în unitate, iar din această cauză costurile sunt mari. Când lucrurile merg bine însă combinatul face profit de 400-500 de milioane de dolari pe an", a explicat Petru Ianc, director în Ministerul Economiei.
Conducerea de la Galaţi, reprezentată de francezul Thierry le Gall, nu a comentat rezultatele.
În 2008, când piaţa oţelului era încă aproape de vârf, afacerile combinatului de la Galaţi s-au apropiat de 2 mld. euro, iar compania avea profit de 165 mil. euro.
Rezultatele din 2009 ale celor mai mari companii româneşti, care indică scăderi puternice ale afacerilor şi profiturilor, arată cât de dură este recesiunea. Combinatul Sidex din Galaţi i-a adus miliardarulu