Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bistriţa: Atelier de terapie pentru copiii cu dizabilităţi

Publicat in Adevarul, vineri 9 iulie 2010 ·

Terapia prin artă constituie una dintre recomandările specialiştilor care se ocupă de copiii cu dizabilităţi. De la această idee au plecat o mână de oameni din Bistriţa care au iniţiat proiectul „Atelier de ArtTerapie". Creaţiile copiilor vor fi expuse în Turnul Dogarilor, iar doritorii le vor putea şi cumpăra.

Atelierul de ceramică al Liceului de Arte Plastice „Corneliu Baba" din Bistriţa a fost astăzi mai plin de culoare datorită copiilor cu dizabilităţi veniţi să modeleze figurine din lut. Cei zece micuţi care s-au jucat şi ieri cu lutul provin de la Centrul de Educaţie Incluzivă „Lacrima" din cartierul bistriţean Unirea şi de la Asociaţia Judeţeană a Nevăzătorilor. Timp de trei ore şi îndrumaţi de personal de specialitate, copiii s-au relaxat şi din jocul cu lutul au făcut obiecte frumoase. „Terapia prin artă e chiar indicată în cazul copiilor cu dizabilităţi. Ei au darul de a scoate din nimic lucruri extraordinar de frumoase. Am observat că se implică mai mult în ceea ce fac, spre deosebire de restul copiilor", este de părere Narcisa Duda, consilier la Direcţia de Servicii Sociale al Primăriei Bistriţa, care a avut ideea realizării acestui proiect. Ea lucrează de nouă ani cu persoanele cu handicap şi spune că iniţial i-a fost greu, dar a meritat efortul. Acest proiect se va repeta şi la anul, în cadrul unei tabere internaţionale pentru tinerii cu dizabilităţi din Polonia şi Slovacia. „Am observat că le-a prins bine jocul cu lutul, de aceea ne gândim să repetăm experienţa în vara anului următor, când vom organiza o tabără internaţională la care vor veni şi tineri cu handicap din Slovacia şi Polonia", precizează Eniko Cupşa, directoarea Centrului „Lacrima". Lecţii de răbdare, pe muzică Unul dintre oamenii care au avut grijă de copii este institutoarea de desen Emanuela Avram de la Centrul „Lacrima". Din 2001, ea se ocupă de tinerii cu dizabilităţi şi spun

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Premierul Bolojan: Va fi stabilit un număr maxim de ANGAJAȚI ai primăriilor

Gandul acum 55 minute
Primăriile vor avea un număr maxim de angajați, în funcție de mărimea localității, a anunțat vineri premierul Ilie Bolojan, într-o conferință de presă la Palatul Victoria. „Una dintre măsurile importante care vor fi propuse este legată de plafonarea

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum o ora
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Permisul auto va fi suspendat dacă nu-ți plătești amenda de circulație în 90 de zile. Ce spune ministrul Cseke Attila întrebat dacă este constituțional

HotNews acum 34 minute
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a anunțat vineri că guvernul va veni în perioada următoare cu o modificare legislativă prin care permisul auto să fie suspendat în cazul șoferilor care nu-și achită amenzile contravenționale de circulație în 90 d

Ilie Bolojan anunță vineri ce conține pachetul de măsuri pentru reforma administrației locale / Tot azi, anunț privind reorganizarea Cancelariei premierului

HotNews acum 10 ore
Premierul Ilie Bolojan va susține vineri, 18 iulie, o conferință de presă în care va prezenta măsurile din pachetul care se lucrează pentru reforma administrației publice locale. Conferință de presă va fi susținută de la ora 17.00 de Bolojan și de m

Nicușor Dan, declarații în Germania: „Europa trebuie să-și ia chestiunea securității în propriile mâini”

Mediafax acum 2 ore
În cadrul conferinței de presă comune de vineri, din Germania, cu cancelarul țării, Friedrich Merz, președintele României, Nicușor Dan, a vorbit despre procesul de reînarmare a Europei și despre perspectiva aderării Ucrainei la Uniunea Europeană. El

Irina Begu, încă o victorie dramatică și calificare în semifinalele de la UniCredit Iași Open! » Luptă titanică pentru româncă

Gazeta Sporturilor acum o ora
Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) a învins-o pe cehoaica Anna Siskova (24 de ani, numărul 406 mondial) cu 6-2, 3-6, 7-5, după două ore și 27 de minute de luptă, efort și dramă pe Terenul Central de la Iași, calificându-se în semifinale, acolo un

Al doilea pachet de măsuri fiscale, anunțat în scurt timp de Ilie Bolojan

HotNews acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan susține o conferință de presă, vineri, de la ora 18:00, alături de ministrului Dezvoltării, Cseke Attila. Cei doi vor anunța pachetul de măsuri „privind reforma administrației publice locale”. HotNews va transmite în format LI

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum 27 minute
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

Vremea

București
acum

26°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/30°
lun.

18°/33°
Constanta
acum

25°
vin.

17°/29°
sâm.

19°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/31°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

14°/21°
sâm.

16°/25°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

23°
vin.

13°/26°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°