Preşedintele PSD, Victor Ponta, a spus sâmbătă, întrebat cum comentează diferenţele între necesarul de fonduri anunţat, în contextul inundaţiilor, de Ministerul Dezvoltării şi cel anunţat de preşedintele CJ Suceava, că Gheorghe Flutur ar trebui "să nu mai mintă şi să nu mai fure", potrivit Mediafax.
Ponta a fost prezent la Dorohoi, sâmbătă dimineaţă, pentru a împărţi ajutoare sinistraţilor din municipiu. El a mai spus că nu ştie dacă bugetul va putea acoperi pagubele, menţionând că PSD a preferat să aducă pe cont propriu la Dorohoi ajutoare pentru sinistraţi.
Seful PSD a spus că nu doreşte să facă politică în contextul în care unii oameni au fost afectaţi de inundaţii, dar a apreciat că cei "cu obraz gros" trebuie să facă un pas în spate, prioritatea fiind ajutorarea persoanelor afectate de inundaţii.
Lideri ai Partidului Social Democrat au ajuns, sâmbătă dimineaţă, la Dorohoi, în judeţul Botoşani, unde au adus 36 de tiruri şi camione de ajutoare pentru sinistraţi. Delegaţia formată din preşedintele PSD Victor Ponta, vicepreşedinţii Titus Corlaţean, Marean Vanghelie, Ecaterina Andronescu şi Gheorghe Nechita, alături de liderii locali ai formaţiunii, au vizitat casele dărâmate de inundaţii, din municipiul Dorohoi şi au stat de vorbă cu locuitorii acestora.
Preşedintele PSD Bucureşti, Marian Vanghelie a ţinut să facă şi o donaţie financiară. "Opt miliarde vom da la Dorohoi, de la Consiliul Local, şi două miliarde către Hilişeu Horia. Este vorba despre solidaritate umană, oamenii aştia au nevoie de ajutor, noi le întindem o mână", a declarat Vanghelie.
Ajutoarele au fost donate de către mai multe organizaţii PSD din ţară, printre care Arad, Argeş, Bistriţa-Năsăud, Buzău, Braşov, Dolj, Harghita, Maramureş, Teleorman, Timişoara, Vaslui, Vâlcea, Vrancea şi Bucureşti.
Pagubele produse de inundaţii sunt estimate la aproape 250 de milioane d