Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Neamt: Casele refăcute la Doljeşti după inundaţiile din 2008 au rezistat la inundaţiile de acum

Publicat in Adevarul, sâmbătă 10 iulie 2010 ·

Inundațiile de luna trecută, comparabile cu cele din iunie 2008, au afectat 700 de gospodării, dar nu au distrus nicio casă, pentru că fundaţiile au fost înălţate până la doi metri.

La exact doi ani distanță, Maria V. Giurgică, o văduvă de 63 de ani din satul Buruienești a retrăit același coșmar al inundațiilor. Bătrâna care locuiește singură de mai bine de opt ani spune că Siretul a venit de data aceasta mai puțin vijelios.

Citeşte şi: Preşedintele Băsescu, în trecere prin Neamţ, după potop

Sătenii au început să cureţe mâlul din gospodăriile inundate

„Acum a fost mai mult timp să ne strângem lucrurile, să le urcăm în pod, dar tot am petrecut trei nopți în cort sus, pe coasta dealului", spune femeia.

Maria Giurgică spune că apa a urcat până la ultima treaptă a casei:

În iunie 2008 bătrâna a rămas fără casa afectată de Siret, și a beneficiat de ajutor prin programul guvernamental în valoare de 12.000 de lei.

„Mi-au făcut o casă cu muncitori de la o firmă. Temelia are 70 de centimetri în pământ și încă vreun metru și jumătate deasupra. Când m-am întors acasă după ce s-au retras apele am văzut pe fundație urmele apelor ", mai spune femeia.

În urma revărsării Siretului din iunie 2008, în comuna Doljești au fost inundate 1.350 de case, și au fost afectați 4.500 de locuitori. După nenorocirea care s-a abăut asupra localității nemțene, au fost realizate 312 case noi și au fost reparate alte 266 de locuințe.

Primarul Gheorghe Cojocaru arată cum au fost înălţate fundaţiile caselor reconstruite:

„Casele au rezistat pentru că au fost bine executate, iar fundațiile au fost ridicate peste cota de inundare chiar şi cu doi metri", a spus Gheorghe Cojocaru, primarul comunei Doljești.

La inundațiile de săptămâna trecută, au fost afectate 709 gospodării, dar nicio casă nu s-a prăbuși

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum o ora
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Trump semnează legea privind criptomonedele stablecoin. Un pas important pentru integrarea acestora în economia americană

Mediafax acum 32 minute
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a semnat vineri o lege care stabilește reguli pentru criptomonedele stabile, numite stablecoin-uri. Această lege face posibil ca aceste monede digitale să fie folosite mai des pentru plăți și transferuri de

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 4 ore
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Fostul preşedinte al Coreei de Sud, Yoon Suk Yeol, inculpat din nou în ancheta privind legea marţială

News.ro acum 2 ore
Fostul preşedinte sud-coreean Yoon Suk Yeol, aflat în detenţie, a fost inculpat sâmbătă pentru noi acuzaţii, în contextul în care un procuror special continuă ancheta privind scurta sa declaraţie de instituire a legii marţiale, din decembrie, transm

Zelenski: Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone în atacul nocturn

Mediafax acum o ora
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski declară că Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone într-un atac lansat în noaptea de vineri spre sâmbătă, potrivit Reuters. Atacul a afectat infrastructura critică din Sumî, unde mai multe mii de

CEO american din domeniul tehnologiei, suspendat după un concert Coldplay

Mediafax acum 32 minute
Când fețele lor celor doi apar pe ecranul gigant bărbatul și femeia se feresc brusc și se ascund de cameră. Pe internet s-au răspândit apoi informații conform cărora ambii sunt directori la compania Astronomer și zvonuri privind o aventură, stârnite

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum 3 ore
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

Preşedintele USR Dominic Fritz: Romania is back. Gata cu secretomania şi cu limbajul de plastic

Ziarul Financiar acum 32 minute
Preşedintele USR, Dominic Fritz, a publicat sâmbătă un mesaj pe Facebook, în care oferă „concluzii din culise după vizita wow a preşedintelui Nicuşor Dan în Germania”. „Romania is back”, a scris el. „Romania is back (România s-a întors, n.r.). Germa

Fost ministru al Justiției din Republica Moldova, extrădat în Franța. Acuzat că a șters notificări Interpol pentru fugari

Ziua Constanta acum 2 ore
Fostul ministru al justiției din Republica Moldova, Vitalie Pîrlog, suspectat că a șters notificări roșii ale Interpol pentru ca fugari dați în urmărire să poată scăpa de justiție, a fost extrădat și pus sub acuzare vineri în Franța. Fostul ministru

Vremea

București
acum

27°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

23°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

27°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

25°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°