Turiştii care îşi fac vacanţa de zeci de ani pe Valea Cerbului îşi amintesc despre întâlnirile cu Moş Martin ca pe nişte snoave ce nu merită luate în serios. Cu toate acestea, urşii atacă an de an în zonă. Sursa: Răzvan Vălcăneanţu

Pe Valea Cerbului, lângă Buşteni, norii îneacă vârfurile munţilor. Miroase a ploaie. Aerul tare, rece, se strecoară ager pe sub hainele de vară şi furnică pielea. E linişte. De pe munte, printre brazi şi pietre, un râu valsează în paşi domoli. E singura muzică care cântă în cel mai mare cartier de rulote şi corturi din ţară.

Patru luni, din mai până la sfârşitul lui august, vin să asculte aceleaşi acorduri în jur de 40 de familii. Lasă blocul şi oraşul şi vin să simtă aerul curat şi să se facă vecini cu ursul, în gura bârlogului.

Cu ghearele la portbagaj

Pe lângă rulote şi corturi, în afară de ghivece cu flori, sunt şi aţe legate, unele cu franjuri de material colorat, iar altele au atârnate cutii de bere. "Cică dacă se loveşte ursul de ele, se sperie şi pleacă", explică cu jumătate de gură unul dintre turiştii din camping care pare că nu prea are încredere în metoda asta. "Ursul vine şi pleacă când are el chef", decretează.

Lângă o tufă de urzici, de 30 de ani bătuţi pe muchie e rezervat locul familiei Anghel. Îmbrăcat de la gât în jos în kaki, cu şapcă roşie pe cap, Gheorghe Anghel, "domn colonel de poliţie în rezervă" pentru noile cunoştinţe şi "maistru de uzină la Petrobrazi"pentru cei care îl ştiu dinainte să iasă la pensie, numai nu dă mâna cu ursul. În rest, sunt prieteni la cataramă, se văd seară de seară şi s-au certat o singură dată în 30 de veri de când vine pe Valea Cerbului.

"Odată eram cu mai mulţi prieteni la un foc de tabără. Făceam peşte. Un prieten din Brăila pusese cutia cu peşte în portbagaj. Am auzit noi ceva zgomot şi s-a dus să vadă ce se întâmplă