* din acest motiv, poliţiştii brăileni îi învaţă pe şoferii de tiruri care tranzitează judeţul nostru cum să nu devină victime ale hoţilor
* campania a fost demarată în urma unei analize realizate la nivel naţional, din care reiese că Brăila este în zona identificată cu "risc maxim" în ceea ce priveşte acest tip de infracţiuni
În perioada 1 - 15 iulie, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Brăila desfăşoară o campanie de prevenire a furturilor din autovehiculele de transport rutier de marfă. Scopul acesteia constă în prevenirea infracţiunilor cărora le-ar putea pica victime şoferii de tiruri, având în vedere că furturile au devenit frecvente odată cu valorile ridicate ale traficului. Practic, în ultimii doi ani, transportul rutier de mărfuri şi bunuri a cunoscut o creştere la nivel naţional, inclusiv traficul internaţional către România. Dintre modurile de operare identificate, cele mai frecvente sunt înţeparea pneurilor în staţionare sau în timpul rulării, tăierea prelatei, furtul din cabină (obiecte de valoare sau bani) sau furtul de combustibil din rezervoare.
În judeţul Brăila, anul trecut au fost sesizate 8 infracţiuni, faţă de 3 în 2008, anul acesta nefiind înregistrată nicio astfel de faptă. Cu toate acestea, analiza datelor la nivel naţional şi coroborarea cu alte informaţii au dus la identificarea unor zone cu nivel de "risc maxim" şi a altora cu nivel de "risc ridicat", Brăila aflându-se în prima categorie. În acest context, zilele trecute, ofiţeri de la Compartimentul de Analiză şi Prevenirea Criminalităţii, împreună cu poliţişti de la Serviciul Poliţiei Rutiere Brăila au distribuit materiale informativ-preventive şoferilor de tir, la intersecţia DN 2B (ieşirea de pe Şoseaua Buzăului) cu Şoseaua de Centură a municipiului. Şoferii au fost îndrumaţi să parcheze autovehiculul în locuri special amenajate, păzite şi iluminate, să nu îl lase nesuprav