După ce şapte ani a aruncat hârtie în vâlvătaia preţurilor iar 14 ani a încercat s-o înăbuşe, BNR să semne că se resemnează iar cu ideea inflaţiei.

"Inflaţia nemonetară nu necesită reacţie din partea BNR. Dacă am interveni, nu s-ar mai face corecţia", a spus guvernatorul BNR, într-o negaţie multiplă, care s-ar putea traduce 'Vom lăsa inflaţia să taie din pensii'. BNR nu va mări rata dobânzii de politică monetară pentru a contracara inflaţia, a detaliat Isărescu.

Ce înseamnă nemonetară în contextul ăsta? Judecând efectele, nu înseamnă nimic. Preţurile cresc. Judecând cauzele, înseamnă "nu e vina BNR", chiar dacă, statutar, este în continuare "respoonsabilitatea BNR". Chestiune de nuanţe.

Politica anunţată presupune deja ca BNR să sacrifice obiectivul său principal, stabilitatea preţurilor, pentru unul complet "neortodox" atunci când e vorba de o bancă centrală: scoaterea economiei din recesiune.

Dar asta în sine n-ar fi de ajuns. E nevoie de o mulţime de condiţii pentru ca inflaţia să devină "răul cel mai mic". Ce scuze îşi poate găsi România pentru preţurile mai mari:

Prima, evident, este ca toate celelalte rele "şi mai mici" să fi eşuat.

A doua ar putea fi starea critică a fluxurilor de plăţi din economie. Dacă forţarea dezinflaţiei le face să pleznească de tot, atunci preţurile nu mai sunt nici mari, nici mic. Nu mai sunt deloc.

A treia este că dacă economia nu începe iar să crească, România se înfige prea tare în ţărână şi nu mai poate să iasă.

A patra este că se întâmplă o singură dată (one-off), ca o consecinţă a fiscalităţii mărite.

A cincea este că amploarea poate fi menţinută controlat într-o zonă confortabilă psihic: cu o singură cifră (înainte de virgulă, deci se poate şi 9,99%).

A şasea şi de departe cea mai riscantă este că statul e dispus să se folosească de inflaţie pentru a slăbi, nu pentru a se în