Draga mea "Formula AS",
Imi permit sa ma adresez asa, din varful celor 90 de ani pe care-i port pe umeri (sunt nascuta in 1919 in Romania Mare si "dodoloata", de la Nistru pana la Tisa).
Sunt ani multi de cand vreau sa va scriu, sa exprim tot ce simt fata de aceasta revista si fata de pleiada colaboratorilor ei, dar m-a retinut gandul ca, fara indoiala, primiti o multime de astfel de aprecieri si... n-am indraznit a va rapi timpul atat de pretios, cu cititul randurilor mele. Am citit din tinerete ca "batranete egal singuratate", dar atunci nu eram convinsa de acest adevar. Acum o spun din experienta. Este adevarat. O mama poate creste 10 copii, dar oricati ar fi ei, nu pot ajuta batranetea. Copiii isi au acum preocupari multiple, grijile lor, copii de crescut. Desi isi dau silinta si tot interesul sa asigure batranilor tot ce le este necesar vietii, nu au timpul material necesar sa stea de vorba cu ei. Ca sa nu mai vorbim ca auzul scade. Chiar daca este ajutat de aparate moderne, creierul nu mai "pricepe" usor ceea ce aude, si cat de neplacut si greu este sa tot repeti ceea ce spui, pana este inteles asa cum trebuie. De aici vine singuratatea. Ramai cu gandurile, fie bune, fie rele, in capul tau. Sa scrii! Dar si scrisul, de la o vreme, devine o greutate (constat si eu din aceasta scrisoare) si deci, asta este singuratatea!
De ce am insirat toate acestea? Pentru ca "Formula AS" mie mi-a anihilat singuratatea. Acesta este marele dar pe care bunul Dumnezeu ni-l da prin voi, minunati colaboratori si creatori ai revistei. In momentele cele mai grele, cand ma gandesc ca am tot ce-mi trebuie si totusi ma simt trista, deprimata, inutila, deoarece nu mai pot face nimic util, deschizand revista "Formula AS" gasesc tot ce-mi umple singuratatea. In primul rand, apelurile celor necajiti ma fac sa-mi fie rusine de gandurile mele triste, pe care nu am cui le
