Un recent sondaj de opinie citat de „ Jerusalem Post“ relevă că majoritatea israelienilor vrea excluderea din coaliţia guvernamentală a celor două partide ultrareligioase – Shas şi Iudaismul Unit al Torei.
Astfel, 95% din alegătorii evrei laici, dar şi 62% din evreii credincioşi consideră că partidele ultrareligioase şi-au pierdut credibilitatea în ochii publicului care doreşte menţinerea democraţiei şi a statului de drept.
Declaraţia îi aparţine rabinului Uri Regev, directorul organizaţiei Hiddush - Pentru Libertate Religioasă şi Egalitate în Israel, care a realizat sondajul. Cetăţenii nu vor tolera ca viitorul Israelului să fie amanetat partidelor ultrareligioase, a precizat el.
Potrivit sondajului, 58 la sută din cei chestionaţi ar dori un guvern de uniune naţională în care să intre, în locul celor două formaţiuni ultrareligioase, partidul Kadima (acum în opoziţie).
Conflictul dintre laic şi religios
Rezultatele sondajului ilustrează o stare de fapt cunoscută de multă vreme în Israel - conflictul dintre caracterul laic şi religios, mai ales sub forma sa extremistă, al statului evreu.
Există analişti care consideră că ideologia ultrareligioasă, prezentă pregnant în coloniile evreieşti din Cisiordania, este o ameninţare la securitatea Israelului. La ora actuală, afirmă ei, o mare parte a corpului ofiţeresc al armatei israeliene, odinioară bastionul laicităţii, este compusă din tineri ultrareligioşi educaţi în ieşivoturi (şcolile religioase).
Viaţa de zi cu zi a israelienilor este tulburată de numeroase manifestări violente ale ultrareligioşilor, cum au fost cele din vara trecută, împotriva unor parcări private din Ierusalim care funcţionau şi sâmbăta.
De curând, mii de părinţi ultrareligioşi au protestat faţă de hotărârea Ministerului Învăţământului de a unifica două şcoli religioase de fete şi au refuzat să-şi t