Sa facem cunostinta: eu, sotul meu, fiica noastra si dragul de Toby, un Cocker Spaniel, membru cu drepturi depline al familiei, iar de curand - Belutu, un pui de porumbel neastamparat, aproape inghetat, in zapada proaspat cazuta, victima sigura a pisicilor ce-si fac veacul pe langa bloc.

Le-nteleg si pe ele, dar totusi, chiar Belutu? Asa ca... vazut, placut, luat; dar ce sa facem cu el, cand habar n-aveam cum si unde sa-l crestem? Prea tarziu... Toby si-a "ciulit" imediat urechile, alergandu-l prin casa. Deci, iata-ne: Belutu speriat, topaie cat il tin "fulgii", cu Toby pe urmele lui, amusinand ca un adevarat catel de vanatoare, eu, agatata de coada lui, sa-l opresc, inainte de a savarsi o cruzime, si fiica mea, incercand disperata sa-l prinda pe porumbel. Reusim, si, rapid, "incropim" o "idee" de cuib: o cutie de carton, un acoperis improvizat sa nu ninga inauntru, si gata. Locatia: pervazul de la bucatarie. Belutu accepta bucuros (zic eu) oferta, si acum toti, in aceeasi formatie, asteptam sa vedem daca mama lui, porumbita, va veni sa-l hraneasca. Disperati, dar hotarati in asteptarea noastra, privim cu bucurie (mai putin cainele) cum pasarea-mama isi face aparitia. Doamne, ce fericire pe micut, cata gangureala, cata iubire! Gata, totul s-a rezolvat, ne-am gandit noi, mult prea repede, insa. Neastamparatul nostru, daca noaptea dormea linistit in cuibusorul lui, ziua, pentru ca nu-si mai incapea in pene de fericire cand venea porumbita, ateriza mai mereu de la geam. Il adunam, il scuturam si, inapoi in cutiuta.

Zilele s-au scurs foarte repede, si dragul nostru Belutu, intre doua lectii de zbor, crestea si, la fel ca ratusca cea urata din poveste, s-a transformat... nu intr-o lebada, bineinteles, dar intr-un minunat porumbel ce zbura cu gratie prin fata ferestrei noastre. Ne-am bucurat, si inca o facem, caci Belutu este parte din viata noastra, man