- Interviu cu CHRISTINE-LAURE AMIACHE -

- Animalele nu sunt nici "javre", nici "dobitoace", asa cum le boteaza, uneori, oamenii. Dimpotriva. Ele sunt foarte inteligente si au calitati psihologice care le depasesc pe-ale noastre. Pasionata de cercetarea emotionalitatii animale, o psiholoaga franceza a ajuns la experimente incredibile, devenind o interpreta perfecta a limbajului lor -

Dialog cu un melc

- Cum v-ati dat seama ca aveti capacitatea de a comunica cu animalele?

- Lucrurile s-au desfasurat in mod progresiv. Inca din copilarie m-am simtit foarte apropiata de animale. Imi amintesc de vacantele pe care le petreceam la bunicii mei, unde erau intotdeauna caini sau pisici cu care ma jucam. Erau doi ciobanesti germani si, de fiecare data cand mergeam la ei, bunicii mei imi spuneau: "Stiam ca o sa vii. Cainii au alergat tot timpul in jurul casei". Deja se stabilise o legatura puternica intre noi. Nu suportam ca un animal sa fie batut. Dupa ce am terminat liceul, am locuit la o ferma. Intr-o zi, proprietarul a avut un necaz: calul sau se lovise destul de rau la o arcada si, din cauza ca fermierul era destul de in varsta, nu reusea sa il bage inapoi in grajd. Calul incepuse sa zvarle din copite. In clipa aceea am simtit ca pot sa il linistesc. I-am vorbit cu multa blandete. Am reusit sa ma apropii de el si s-a linistit. L-am mangaiat si i-am tratat rana cu o bucata de vata si albastru de metil. Omul acela m-a rugat sa ma intorc si a doua zi. Cand am ajuns, calul era pe camp. Nu puteam sa il prind. L-am strigat, dar tot nu venea la mine. Atunci, m-am asezat pe o piatra si am vorbit cu el in mintea mea. I-am spus: "Nu iti fie frica de mine, am venit sa te ingrijesc". Aveam ochii inchisi si am auzit pasii calului care se apropia. A ajuns in spatele meu, si-a pus capul pe umarul meu si m-a lins pe gat. Am putut sa-l tratez si ap