Administraţia Deltei a pierdut numărătoarea colibelor pescăreşti, adăposturile din stuf şi salcâm date cu catran, de pe marginea canalelor. Pentru vilegiaturişti, au devenit obiective tur. Sursa: Vlad Stănescu
Colibele pescarilor răsar bacovian din peisajul lacustru. Încropite în buza canalelor, cu acoperişuri din stuf uscat. Unele pe piloni de salcâm cătrăniţi. Pescarii, cu familii şi case pe la oraş, le ridică pentru 10-12 ani.
Acolo îşi usucă hainele, fac de mâncare şi dorm. Străinii rămân cu gura căscată. Pescarii şi bordeiele lor sunt parte a lanţului trofic. Laitmotivul Deltei, cu mirosul de setcă impregnat în piele şi ogrăzi cu legume în spatele bordeiului.
Din ’84, coliba rezistă
La intrarea pe Lacul Coteţu, Nicolae Cojocaru şade pe bancă şi spală de noroi niscaiva caise, într-o oală cu apă din Dunăre. "Uite, scoatem acum ceapele din grădină, ce-am avut şi roşii. Asta e. Suntem învăţaţi cu apele, că a mai fost. Asta e", mormăie pescarul. Are trei ajutoare. "Unuia i-a murit tatăl, maică-sa. Surorile, fraţii au plecat în afară. El un’ să se ducă? L-am luat la mine", mărturiseşte el în timp ce bărbaţii se perindă pe lângă banca lui, scuzându-se pentru ţinuta sumară.
Sunt toţi în chiloţi, abia întorşi cu barca. Se pun la salvat grădina din spate. "Să nu zici că nu ţin la matale! Uite ce ţi-am adus", se laudă unul dintre ucenici, după care trânteşte pe masa din faţa băncuţei o lădiţă plină cu ceapă verde. Nicolae îi întinde o caisă. "Astea să ştiţi că sunt ecologice! Hai, spal-o...", se bucură nea Nicu.
Nea Nicu Cojocaru are casă şi familie la Tulcea, dar îi vede o zi, două din şapte. "Stau, pescuiesc aicişa şi mâine plec acasă. Luni venim înapoi. Am băut o cafeluţă dimineaţă, la 3.30, sculele sunt toate în apă, plecăm după ele, le scuturăm, punem peştele în barcă şi plecăm. Programul ni-l facem s