Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bozovic era să fie linşat de către o puştoaică de 18 ani

Publicat in Cancan, sâmbătă 10 iulie 2010 ·

LOVITURĂ. Chiar dacă Bozovici i-a promis soţiei că se va lăsa de băutură şi se va dedica total familiei după naşterea celui de-al doilea copil, muntenegreanul a comis-o din nou. DEDICATĂ. Alexandra este cunoscută în rândul fanilor rapidişti ca o suporteră înfocată care vine la toate meciurile din Giuleşti.Despre fundaşul Rapidului se ştie deja că nu este tocmai uşă de Biserică de când a ajuns în Giuleşti. Ieşirile sale nenumărate în decor, îndeosebi din pricina consumului exagerat de licori aromatizate l-au adus în centrul atenţiei conducerii care nu o singură dată l-a ameninţat cu rezilierea contractului. Dacă fotbalistul a lăsat-o în cele din urmă mai moale cu tovărăşiile de pahar, se pare că muntenegreanului îi stă mintea mai nou la alte plăceri. Mai exact, Bozovici se pare că a dat „cinzeaca" de wiskey pe o prospătură de 18 ani care i-ar fi luat minţile complet mai ceva decât un scotch scoţian. Rapidistul a reuşit printr-o tactică bine gândită să îşi ţină ascunsă iubita de ochii lumii, dar şi de cei ai soţiei vreme de mai bine de jumătate de an. Tânăra în speţă se numeşte Alexandra, proaspăt absolventă de liceu şi conform unor surse, fetişcana posedă o personalitate extrem de puternică care nu de puţine ori a dus la certuri monstruoase între cei doi. Un episod absolut incredibil s-a produs în urmă cu o lună de zile când liceanca l-a întâlnit pe rapidist la o cafenea din zona Beller, alături de alte femei la masa. Copila n-ar fi stat la discuţii şi fără să gândească a pus mâna pe o scrumieră solidă şi a aruncat după rapidist, spre uimirea tutror. Din fericire, arma Alexandrei nu l-a nimerit pe Bozovici, acesta din urmă încercând cu greu să o împace.

LOVITURĂ. Chiar dacă Bozovici i-a promis soţiei că se va lăsa de băutură şi se va dedica total familiei după naşterea celui de-al doilea copil, muntenegreanul a comis-o din nou. DEDICATĂ. Alexandra este cunoscută

Articolul in Cancan >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Antrenorul își condamnă jucătorii, după CFR Cluj - Unirea Slobozia: „Am făcut două cadouri”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Jean Vlădoiu, antrenorul secund de la Unirea Slobozia, a tras concluziile, după ce , scor 1-2, în prima etapă din Superliga. - Christ Afalna, atacant Slobozia

Informări publice - 14 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 25 minute
Adolf Fazakas anunţă obţinerea A.C. Nr. 78/27.06.2025, începerea lucrărilor de construcţie şi împrejmuire casă Str. Venus, Nr. 14, loc. Săcele, jud. Braşov, CF 117.032. Tel: 0754514304. *** S.C. Maurer Villas S.R.L., în calitate de titulară, anunţă

UPDATE. Știri Constanța VIDEO. UPDATE. Minor de 14 ani dispărut în apele Dunării lângă Hârșova. A fost declarat decedat

Ziua Constanta acum 9 ore
Astăzi, 13 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un copil care a dispărut în Dunăre. Potrivit ISU, minorul în vârstă de aproximativ 14 ani a disp

Taxe vamale: Meloni avertizează cu privire la un „război comercial în Occident”

News.ro acum 5 ore
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a avertizat duminică asupra perspectivei unui „război comercial în Occident”, la o zi după anunţurile lui Donald Trump privind impunerea unor taxe vamale de 30% asupra produselor din Uniunea Europeană (UE), rela

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 6 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 8 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 13 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

Marius Tucă Show începe luni, 14 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Victor Ponta

Gandul acum 5 ore
Invitatul zilei este Victor Ponta, fost premier al României. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 6 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

LIVE DE LA 19:00 Lech Poznan - Legia Varșovia, în Supercupă » Edi Iordănescu luptă pentru primul trofeu în Polonia

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Legia Varșovia, echipa pregătită de Edi Iordănescu (47 de ani), joacă în această seară, de la ora 19:00, într-un meci cu trofeul pe masă, în Supercupa Poloniei, contra celor de la Lech Poznan. Meciul va fi transmis în format liveTEXT pe GSP.ro.

Vremea

București
acum

22°
lun.

20°/37°
mar.

23°/37°
mie.

21°/35°
joi

21°/34°
Iasi
acum

20°
lun.

19°/36°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

18°/31°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/34°
mar.

23°/29°
mie.

23°/28°
joi

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

17°/30°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

15°/25°
Timisoara
acum

19°
lun.

19°/36°
mar.

21°/34°
mie.

20°/34°
joi

16°/30°