România va întîlni la Campionatele Mondiale din 2011 Croaţia, Danemarca, Serbia, Algeria şi Australia. "Tricolorii" vor evolua în prima fază a competiţiei în oraşele suedeze Malmo şi Lund.
Cele mai bune 24 de echipe ale lumii din handbalul masculin şi-au dat din nou întîlnire în Suedia peste un an. Ieri a avut loc la Goteborg tragerea la sorţi a grupelor turneului final. "Tricolorii" au fost plasaţi în urna a patra valorică. În grupa C, primele au apărut mai slab cotatele Australia şi Algeria. România a ocupat rîndul al patrulea şi a transpirat pentru bilele care aveau să dezvăluie adversarii. Vasile Stîngă, prezent în Suedia, strîngea pumnii. A ieşit Serbia, o echipă periculoasă, care dă fiori. La Campionatul din 2009, sîrbii au ocupat poziţia a opta, în timp ce România s-a clasat pe poziţia a cincisprezecea.
Cea mai titrată adversară avea să vină în grupa C sub numele de Croaţia. Vicecampioană mondială în 1995, în 2005 şi în 2009, dar şi regina lumii în 2003, campioană olimpică în 1996 şi 2004 şi vicecampioană europeană în 2008 şi 2010, Croaţia sperie pe oricine. Dar într-o competiţie ce reuneşte cele mai bune echipe nu are cum să fie altfel. Tabloul C al competiţiei a fost completat de Danemarca, o altă forţă mondială. La ediţia precedentă, nordicii au încheiat pe locul patru. "Va fi interesant. Avem şansa noastră. Cel mai frumos ar fi să ne calificăm în următoarea fază", a spus Ionuţ Georgescu. Primele trei echipe din fiecare grupă merg în runda următoare, unde se vor alcătui grupe de cîte şase formaţii, contînd rezultatele directe obţinute cu cele calificate din propria serie. Dacă va merge mai departe, România va întîlni adversari din felia D.
În barajul pentru CM, România a învins Rusia, lucru puţin aşteptat de lumea handbalului. Acum, "naţionala" porneşte cu şansa a patra, dar la Cehovski "tricolori" au răstur