Deşi este un subiect la ordinea zilei, puţini ziarişti serioşi s-au încumetat să scrie despre proiectul Roşia Montană.

Şi poate pe bună dreptate, pentru că subiectul este unul greu. La mijloc este vorba de mulţi bani şi de foarte mari interse, iar orice alunecare, fie ea şi involuntară, îţi poate atrage o nemeritată antipatie.

Dacă eşti pentru proiect, vei fi catalogat drept vândut, iar dacă îl vei taxa, devii imediat demagog, un om fără suflet, care nu vrea să ajute ţara-n momente dificile. Un încuiat la minte. Oricum ai face, ieşi şifonat din analiza acestui proiect, poate cel mai mare din Europa de Sud-Est. Dar totodată şi cel mai dezbătut!

Rămân însă adeptul marelui gazetar Pamfil Şeicaru, care spunea că "cititorul îţi iartă chiar o atitudine care îi va fi ultragiat sentimentele, convingerile, dacă atitudinea este sinceră, dezinteresată. Dar nu iartă absenţa de opinie, strecurarea printre evenimente cu o gângăveală poltronă de opinii. În fond, cititorul este un aspru, dar drept judecător".

Nu putem să ne facem la infinit că nu avem o problemă şi să nu o comentăm. Cu datele avute la dispoziţie, pentru că decizia va rămâne tot în mâna autorităţilor. Mărturisesc că m-am şi documentat temeinic pe acest subiect, dar am rămas confuz. Interesele sunt nu mari, ci enorme. Unii aprobă proiectul şi sunt gata să se jure pe ce au mai sfânt că cianura care va fi folosită va ajunge agheasmă, alţii îşi rup hainele de pe ei de jale.

Fiind vorba de o investiţie care va aduce statului român o groază de bani, eu înclin pentru acest proiect. Evident, cu respectarea la sânge a normelor ecologice. Până la urmă, am lăsat-o "în coadă de peşte", cum se spune. Avem destui specialişti care să se pronunţe!

Subiectul a revenit în actualitate pentru că, ieri, cei de la Oxford Policy Management (OPM) au dat publicităţii un