Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Steaua a jucat aproape perfect în faţa vedetelor lui Olympiakos

Publicat in Gazeta Sporturilor, sâmbătă 10 iulie 2010 ·

VIDEO: STEAUA - OLYMPIAKOS 1-0

Steaua a jucat foarte bine aseară şi a învins-o pe Olympiakos, echipă care şi-a folosit toate vedetele. Roş-albaştrii au ajuns la a patra victorie din tot atîtea meciuri amicale.

Steaua lui Piţurcă se mişcă din ce în ce mai bine. Noul antrenor a construit o echipă tehnică şi care se bazează pe un joc de posesie. Asta s-a văzut şi aseară, în cel mai tare amical al verii, contra unui adversar de top. Olympiakos Pireu n-a contat, deşi a mizat pe vedete ca Maresca, Raul Bravo, Dudu sau Nikopolidis.

Roş-albaştrii au început în forţă meciul. După numai 12 minute, Bogdan Stancu a profitat de pasa excelentă venită de la Dorel Stoica şi a marcat printr-un lob de mare fineţe de la 14 metri lateral dreapta. Jocul de posesie a continuat, iar ocaziile au curs, Gardoş, Tănase şi Stancu ratînd oportunităţi importante. Nervoşi, grecii au ripostat prin durităţi, dar arbitrul n-a sancţionat două intrări extrem de dure ale lui Diogo la Răduţ şi Latovlevici.

După pauză, steliştii au mai redus un pic motoarele, singurele acţiuni notabile fiind o ocazie a lui Gardoş şi şuturile lui Tănase şi Surdu. Olympiakos a avut o singură ocazie, în timp ce trupa din Ghencea a controlat jocul pînă la final.

Steaua - Olympiakos 1-0

A marcat B. Stancu (13)

Steaua: Stanca - Emeghara, Abrudan, Gardoş (Martinovici 58), Latovlevici - D. Stoica - Nicoliţă (cpt.), Răduţ (Surdu 58), Al. Păcurar (Toja 58), Tănase - B. Stancu. Antrenor: Victor Piţurcă

Olympiakos: Nikopolidis - Gkalitsios, Raul Bravo, Medesco, Valerianos - Mirallas, Dudu, Maresca, Zairi - Fetfatzidis, Diogo Santos. Au mai jucat: Derbyshire, Mellberg, Episten, Katsikogiannis, Potouridis, Costa Vianna, Gonzalez. Antrenor: Ewald Lienen

Cum au jucat noile achiziţii

Stanca - a fost impecabil între buturi, joc d

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Crin Antonescu, după ședința coaliției: Mâine va fi depus la Parlament un proiect privind pensiile speciale ale magistraților și vârsta de pensionare a acestora / Cei care vor intra în magistratură trebuie să se pensioneze la 65 de ani

G4Media acum 2 ore
Crin Antonescu, candidat la Președinție, a anunțat că liderii coaliției de guvernare vor depune, marți, la Parlament un proiect privind pensiile speciale ale magistraților și vârsta de pensionare a acestora. Antonescu a făcut anunțul, luni, după șed

Robert De Niro va primi Palme d'Or-ul onorific al Festivalului de Film de la Cannes

News.ro acum o ora
Robert De Niro va primi Palme d'Or onorific la cea de-a 78-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes. Omagiul va avea loc în timpul ceremoniei de deschidere, în 13 mai, scrie Variety. În ziua următoare, De Niro va lua parte la un masterclass pe s

Greenbrier România opreşte producţia la fabrica de vagoane din Arad

News.ro acum 4 ore
Compania Greenbrier România, care deţine trei fabrici de vagoane în România, anunţă că intenţionează să îşi înceteze operaţiunile de producţie desfăşurate la fabrica din Arad. Compania precizează că va continua să îşi consolideze operaţiunile de pro

Anunțul Ministerului român de Justiției despre fugarul Paul de România, arestat la Paris

HotNews acum 28 minute
Paul-Philippe al României, condamnat la 3 ani și 4 luni de închisoare în dosarul retrocedării Fermei Băneasa, a fost arestat luni la Paris, în baza mandatului emis de autoritățile române, a anunțat Ministerul Justiției. Primul termen în fața Camerei

ULTIMA ORĂ UE, gata să negocieze cu SUA pe tema tarifelor vamale. Ursula von der Leyen anunță propunerea blocului comunitar

HotNews acum 2 ore
Uniunea Europeană este pregătită să negocieze cu Statele Unite în privința tarifelor comerciale, dar totodată pregătește și măsuri pentru a-și apăra propriile interese, a declarat luni Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, citată de Th

Licitaţii - 8 aprilie 2025

Buna ziua Brasov acum 19 minute
ANUNŢ DE PARTICIPARE LA LICITAŢIA DESCHISĂ PENTRU ÎNCHIRIERE BUNURI PROPRIETATE PUBLICĂ / PRIVATĂ 1. Informaţii generale privind autoritatea contractantă, în special denumirea, codul de identificare fiscală, adresa, numărul de telefon, fax şi/sau ad

Victor Ponta susține că va opri exporturile de cereale ucrainene prin România dacă devine președinte

G4Media acum 2 ore
Victor Ponta a declarat luni că va opri exporturile de cereale ucrainene prin porturile de la Marea Neagră ale României, dacă va fi ales, pentru a proteja fermierii locali, dar a promis să apere Moldova vecină în cazul unui atac rusesc, scrie agenți

Peste 2000 de extrase de carte funciară eliberate în prima zi în care acest serviciu public este gratuit

Ziua Constanta acum 4 ore
Pe 7 aprilie în prima zi când acest serviciu public este gratuit pentru proprietari au fost eliberate gratuit 2.152 de extrase de carte funciară. Anunțul a fost făcut într-un comunicat de presă de ministrul dezvoltării, Cseke Attila. După cum este c

CFR Călători anunţă suplimentarea numărului de trenuri spre şi dinspre litoral în minivacanţa de 1 Mai

News.ro acum 3 ore
CFR Călători a anunţat, luni, suplimentarea numărului de trenuri spre şi dinspre litoral cu ocazia minivacanţei de 1 Mai, cu mai multe legături spre Constanţa, dar şi spre Mangalia. Cu prilejul minivacanţei de 1 Mai care prin tradiţie este petrecută

Premierul Ciolacu, despre scandalul cu Dragoş Sprînceană: Priorităţile politicii externe româneşti rămân neschimbate. Nu există niciun ”

Ziarul Financiar acum 2 ore
„Priorităţile politicii externe româneşti rămân neschimbate. Nu există niciun <emisar al lui Ciolacu>”, susţine premierul, după reacţiile apărute în urma declaraţiilor făcute de Dragoş Sprînceană. „Părerile exprimate în spaţiul public de diverşi cet

Vremea

București
acum

lun.

1°/6°
mar.

1°/10°
mie.

3°/10°
joi

3°/14°
Iasi
acum

lun.

-2°/4°
mar.

-2°/10°
mie.

-1°/7°
joi

2°/6°
Constanta
acum

lun.

2°/6°
mar.

2°/10°
mie.

4°/8°
joi

3°/12°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-4°/3°
mar.

-2°/8°
mie.

-1°/8°
joi

1°/8°
Timisoara
acum

lun.

-2°/6°
mar.

0°/11°
mie.

2°/12°
joi

3°/12°