Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cursul de schimb al spionilor - 10:4 în defavoarea Moscovei, consideră presa rusă

Publicat in Romania Libera, sâmbătă 10 iulie 2010 ·

Cel mai răsunător scandal de spionaj dintre Rusia şi SUA s-a încheiat în 11 zile, printr-un schimb: Washingtonul i-a eliberat pe cei zece deţinuţi care lucrau pentru serviciile ruseşti, iar Moscova a oferit patru condamnaţi ce au 'activat' pentru Occident, scriu ziarele moscovite de sâmbătă, întrebându-se care va fi de acum înainte soarta celor patru cetăţeni, graţiaţi de Kremlin, odată ajunşi în Vest, potrivit Agerpres.

Moskovski Komsomoleţ notează că în acest caz există o serie de ciudăţenii: începând de la personalităţile spionilor (se ascundeau sub chipul unor persoane obişnuite, care nu aveau acces la secrete, duceau o viaţă cât se poate de obişnuită). Relatările despre alfabetul Morse, cerneala invizibilă, pe care le-ar fi utilizat aceştia par scoase din paginile îngălbenite ale cărţilor de aventuri despre război. În secolul nanotehnologiilor, nici spionajul din Zimbabwe nu mai lucrează demult cu asemenea instrumente. Şi chiar dacă deţinuţii şi-au recunoscut vina şi faptul că aparţin SVR /serviciul rus de informaţii externe/ şi şi-au spus numele adevărate, rămâne întrebarea: ce beneficiu puteau aduce pensionari şi casnice serviciilor speciale ruseşti? Şi încă o bizarerie: alegerea persoanelor pentru realizarea schimbului. Uimitor este nu că pe unii spioni îi schimbă cu alţii. Aici totul este clar. Dar de ce anume pe aceştia? Pentru libertatea a zece spioni, Moscova a plătit patru trădători condamnaţi anterior, scrie Moskovski Komsomoleţ, într-un articol intitulat "Cursul de schimb - 10:4".

Procesul agenţilor ruşi, la tribunalul din Manhattan, a durat 1 oră şi 45 de minute, relatează Kommersant. Acuzaţii, contrar normelor, au fost aşezaţi nu alături de avocaţi, ci separat, în loje pentru juraţi. Unii dintre acuzaţii de spionaj au apărut în cămăşi albastre-închis, iar celorlalţi, în ciuda cătuşelor, li s-a permis să rămână în blugi şi în tricour

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidențiale, validată de Biroul Electoral Central

HotNews acum 18 minute
Biroul Electoral Central (BEC) a validat vineri, 14 martie, candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidențiale din luna mai. Victor Ponta, deputat PSD de Dâmbovița, a mers miercuri la sediul BEC pentru a-și depune oficial candidatura ca indepen

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 32 minute
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 4 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

John - Ion Banu - Muscel și-a depus candidadura la BEC pentru alegerile prezidențiale (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 3 ore
Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2025 (BEC) informează că, în data de 14.03.2025, a fost depusă propunerea de candidatură independentă a lui John - Ion Banu - Muscel pentru funcția de Președinte al României. P

Dani Mocanu, condamnat pentru tentativă de omor!

Ziua Constanta acum 32 minute
Tribunalul Argeș s-a pronunțat astăzi în dosarul în care Dnai Mocanu este acuzat de tentativă de omor A fost condamnat la 5 ani și 9 luni de închisoare pentru tentativă de omor și tulburarea ordinii publice. Minuta instanței În baza art. 396 alin. 1

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum 2 ore
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins - FOTO

News.ro acum 53 minute
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

UE introduce taxe vamale pentru toate produsele agricole din Rusia și Belarus

Adevarul acum 52 minute
Statele membre ale Uniunii Europene au decis să impună taxe vamale pentru toate produsele agricole și unele îngrășăminte importate din Rusia și Belarus, într-un efort de a reduce veniturile Moscovei.

Superliga – Play-Out: Petrolul Ploieşti – FC Botoşani 0-2

News.ro acum o ora
Echipa FC Botoşani a învins vineri, în deplasare, scor 2-0, formaţia ploieşteană Petrolul, în primul meci al play-out-ului din Superligă. Oaspeţii au deschis scorul foarte repede la Botoşani, în minutul 3, prin Mitrov, care a profitat de o pasă greş

Ministrul Finanţelor: România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an / Dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu

News.ro acum 4 ore
Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, afirmă, vineri, că România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an, iar dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu şi nu vizează o eventuală creştere a acestora. ”România nu are nevoie

Vremea

București
acum

15°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
Iasi
acum

18°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

12°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
Timisoara
acum

17°
vin.

10°/18°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°