Actualul presedinte a devenit, mai repede decat si-ar fi imaginat si dusmanii sai cei mai inveterati, un spectacol decandent in plina desfasurare. Pe punctul de a fi infrant de proprii aliati, victima propriilor erori si, mai ales, martor al transformarii vechii simpatii in ura si dispret, Traian Basescu pare a fi pe punctul in care isi va rata complet cel de-al doilea mandat.

In 2005, pentru o majoritate compacta si tot mai mare, Traian Basescu a reprezentat o speranta, a reusit sa adune toata increderea celor care aveau nevoie de modernizare si deschidere catre ceea ce Revolutia din ’89 inca nu le adusese, chiar daca trecusera 15 ani de atunci.

Desi pentru destul de multa lume Basescu era recunoscut inca de la inceputul primului sau mandat pentru abilitatea de a nu face nimic, dar de a lasa impresia ca muta muntii din loc, pentru capacitatea si forta cu care destrama si dezbina oameni si aliante, guverne si coalitii, nimeni nu i-a putut refuza recunoasterea puterii de a mobiliza politicieni, oameni simpli, credinte si idealuri.

Cel mai viu om din politica romaneasca din ultimii 20 de ani, Traian Basescu a speculat mereu mestesugul sau de a se reinventa, de a renunta la tot ce era vechi si retrograd in jurul sau si a provocat iluzia ca el poate fi deschizatorul unei noi ere in Romania lui Adrian Nastase, pietrificata si incremenita intr-un sistem corupt, comunistoid, pe alocuri mafiot si totalitar. (Ironic cerc avea sa descrie peste doar cinci ani, cand doar numele din varful statului par a fi schimbate.)

Pornind la drum cu acest urias capital, Traian Basescu si-a permis luxul de a-si expune degajat latura histrionica si, din cea mai inalta pozitie in stat, s-a jucat cum i-au dictat instinctele cu partidele, guvernele, intelectualii, presa si societatea civila. Nu a facut rabat de la nimic, a condamnat in stanga si in dreapta tot ce nu i-a p