Respingerea de catre Curtea Constitutionala - sesizata de PSD si PNL - a propunerii de reducere a pensiilor cu 15% a obligat guvernul Boc sa adopte un "plan C" pentru iesirea din criza.
In contextul prabusirii economiei mondiale, nici un guvern nu putea opta decat pentru amputarea veniturilor salariale si a pensiilor ("planul A") sau pentru cresterea fiscalitatii, prin reintroducerea impozitului progresiv si marirea TVA-ului ("planul B"). Prima formula, dureroasa prin diminuarea directa si individuala a veniturilor cetatenilor, lasa loc pentru repornirea economiei prin stimularea producatorilor privati. Acestia ar fi realizat, in concurenta, o presiune asupra pietei, implicand scaderea preturilor si impulsionarea consumului. Cea de a doua, cu avantajul acumularii rapide de venituri la buget, ar fi blocat pe termen lung economia privata (generand cresterea evaziunii fiscale) si ar fi diminuat mascat salariile si pensiile. Impulsionat de presedintele Basescu, guvernul Boc a ales prima varianta, aparent mai dura, inclusiv pentru piata muncii, in primele momente. Favorizand productia si spiritul investitional, ea ar fi antrenat - pana la urma - reducerea somajului, controlul inflatiei si chiar revenirea veniturilor individuale. Din dorinta de a bloca guvernul, PSD si PNL - prin intermediul Curtii Constitutionale - au fortat adoptarea planului C, un hibrid intre cele doua masuri obligatorii, dar polare, pentru iesirea din criza.
Planul C nemultumeste ambele partide de opozitie, dar din motive opuse. PSD-ul, declarat de stanga, ar fi ales planul B, un "plan haiducesc" de implicare totala a statului in asigurarea protectiei sociale si controlarea somajului. Consecintele, dupa majoritatea analistilor de specialitate, ar fi fost interzicerea relansarii economice - prin cresterea sectorului privat - si saracirea statului-tatuc, ce se bazeaza pe redistribuirea
