Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Salvaţi de contestaţii - Află câţi liceeni au trecut Bacul după reexaminarea lucrărilor

Publicat in Adevarul, sâmbătă 10 iulie 2010 ·

Rata de promovare la sesiunea din iunie a Bacalaureatului a crescut cu 2,01% după soluţionarea contestaţiilor, ajunând la 69,30%, cu 12.17% mai mică decât cea din 2009, potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei.

Elevii bucureşteni au picat pe capete. Cea mai mică promovabilitate de după '90

Şcoala care dă repetenţi

Contestaţiile au schimbat şansele elevilor bihoreni pentru facultate

După soluţionarea contestaţiilor, 4.114 de absolvenţi de liceu au scăpat de reexaminarea din toamnă. Numărul total al celor care au promovat examenul a ajuns astfel la 140.368 de candidaţi. Rata de participare la această sesiune a fost de 96,39% (202.500 prezenţi din 210.086 elevi înscrişi).Numărul celor care nu au reuşit să obţină media 6, necesară pentru a promova, este de 61.946, reprezentând 30,58%.

Bacalaureatul nu s-a desfăşurat fără probleme. 244 de elevi au fost eliminaţi întrucât au fraudat sau au încercat să fraudeze examenul de Bacalaureat.

Printre judeţele cu o rată de promovabilitate ridicată se regăsesc Suceava (88,94%), Bihor (87,48%), Hunedoara (86,55%), Arad (86,39%) şi Neamţ (85,59%). Cele mai scăzute procentaje se înregistrează în judeţele Ialomiţa (48,87%), Galaţi (52,74%), Dâmboviţa (53,28%), Călăraşi (55,24%) şi Iaşi (55,82%).

Adevărul te învaţă cum să iei Bac-ul în toamnă

O treime dintre absolvenţi au luat note între 7 şi 8

Peste 30% dintre liceeni care au terminat clasa a XII-a au obţinut la examenul de bacalaureat medii cuprinse între 7 şi 7,99. Circa 19% au obţinut note cuprinse între 5 şi 6, 27,58% - au avut media finală între 6 şi 6,99. Un procent similar de elevi a reuşit să obţină note între 8 şi 8,99, 27,23%).

Doar 21.077 de absolvenţi de liceu au reuşit să obţină peste 9 la examenul de bacalaureat, circa 15% din numărul total al celor care au susţi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 3 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 6 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Vânzări diverse - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 46 minute
În data de 19 şi 20 iulie 2025, de la orele 10:00, vindem bunuri casnice, de birou, mobilier şi altele, la adresa: Braşov, str. Aurel Vlaicu nr. 55. Tel. 0726.746.364.

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 6 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 4 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 5 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 6 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 6 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 13 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 6 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Vremea

București
acum

20°
joi

18°/34°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

18°/30°
vin.

16°/25°
sâm.

15°/27°
dum.

17°/33°
Constanta
acum

19°
joi

19°/30°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

12°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

17°/32°
Timisoara
acum

15°
joi

12°/20°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/33°
dum.

20°/38°