Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Piteşti: Au preluat spitalele şi nu prea

Publicat in Adevarul, sâmbătă 10 iulie 2010 ·

Consilierii judeţeni ai Argeşului au votat protocoalele de preluare a tuturor spitalelor din Argeş. Au introdus însă, un amendament prin care Consiliul Judeţean spune foarte clar că nu se va ocupa de gestiunea spitalelor decât dacă Ministerul Sănătăţii va spune clar când şi din ce bani se vor plăti datoriile unităţilor medicale.

Cele 14 unităţi medicale preluate aseară de CJ au datorii de aproximativ 26 de milioane de lei, cea mai mare datorie fiind cea Spitalului Judeţean de Urgenţă Piteşti, de aproximativ 22 de milioane. Totuşi, Consiliul Judeţean este de neclintit în decizia de a nu administra spitalele decât după ce se achită datoriile. „Nu aruncaţi pisica moartă la noi. Vrem să ştim exact cum se vor plăti aceste datorii şi din ce bani. Noi nu avem cum să le preluăm astfel, tocmai de aceea votăm protocolul de prealuare, dar cu amendamentul nostru. Dacă nu ni se va spune exact cum se vor rezolva aceste datorii, nici noi nu punem în aplicare această preluare”, a spus preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Constantin Nicolescu.

În acest condiţii, consilierii judeţeni au votat de preluare, dar, efectiv, nu au preluat nimic, pentru că au introdus condiţia de şti exact când se vor plăti datoriile şi din ce bani. Datorită acestei condiţii, este posibil ca autorităţile locale şi ministerul să nu cadă la pace. „Eu zic să votăm protocolul aşa cum este el acum, cu acest amendament şi dacă există nemulţumiri de la minister vom discuta atunci. Dar nu este bine să amânăm pentru că numai aşa vor avea motiv să dea vina pe noi că nu vrem să preluăm spitalele”, a spus consilierul judeţean, Daniel Crişan. Până la urmă au votat preluarea spitalelor, au înfiinţat şi un departament al CJ care să se ocupe de managementul lor. Şi bine au făcut, pentru că Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, a anunţat unităţile pentru care nu există interes ar putea fi închise. A rămas de lămu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Victor Negrescu: Social-democraţii au cele mai notabile rezultate în politică externă

News.ro acum 24 minute
Europarlamentarul PSD Victor Negrescu afirmă că social-democraţii au cele mai notabile rezultate în politică externă, enumerând aderarea completă la spaţiul Schengen, intrarea în programul american Visa Waiver şi ”prezenţa în marile capitale occiden

Armata iraniană a fost dotată cu o mie de drone noi. Mişcarea, cu puţin timp înainte de revenirea lui Trump la Casa Albă

Mediafax acum 54 minute
O mie de drone noi au fost livrate luni armatei iraniene. Livrarea are loc cu puţin timp înainte de revenirea la Casa Albă a lui Donald Trump, un critic important al iranienilor.

O nouă ediție a titlurilor de stat Tezaur începe luni! Dobânzi neimpozabile de până la 7,8%

Ziua Constanta acum o ora
Românii pot investi în titlurile de stat TEZAUR, disponibile începând cu 13 ianuarie 2025, cu maturități de 1, 3 și 5 ani, dobânzile fiind de 7%, 7,5% și 7,8%. Valoarea nominală a titlurilor este de 1 leu, iar veniturile sunt neimpozabile. Românii p

Preşedintele croat Zoran Milanovic, critic al UE şi al NATO, a obţinut un nou mandat

HotNews acum 2 ore
Preşedintele Croaţiei, Zoran Milanovic, un critic al Uniunii Europene şi al NATO, susţinut de opoziţie, a câştigat cu o majoritate covârşitoare un nou mandat de cinci ani, duminică, învingându-l pe candidat din partea partidului conservator aflat la

Rusia nu va ataca ţările NATO, dar Alianța e de vină pentru degradarea relației cu Moscova, spune un diplomat rus

HotNews acum 39 minute
„Relaţia dintre Rusia şi NATO nu doar că se află la cel mai coborât nivel de la sfârşitul perioadei Războiului Rece”, a declarat un diplomat rus de rang înalt într-un interviu pentru Izvestia, potrivit TASS, citat de News.ro. „Alianţa urmăreşte în m

Australian Open. Sorana Cîrstea a fost eliminată în primul tur al turneului

Mediafax acum o ora
Sorana Cârstea, aflată pe locul 72 în topul mondial, a întâlnit-o pe Elina Svitolina, locul 29. Svitolina s-a impus în două seturi, 6-4, 6-4. Turneul din Australia va ţine până pe 26 ianuarie. Cinci jucătoare de tenis din România au fost pe tabloul

Volodimir Zelenski vrea să trimită pompieri în Los Angeles pentru a ajuta la stingerea incendiilor. „Ucrainenii îi pot ajuta pe americani să salveze vieţi”

HotNews acum o ora
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a propus, duminică seara, să trimită pompieri ucraineni în California, unde incendiile devastează zona Los Angeles, relatează AFP, preluată de News.ro. Zelenski a anunţat că l-a însărcinat pe ministrul său d

Ministrul Sănătăţii, despre reducerile de cheltuieli: Cred că trebuie să menţinem instituţia funcţională / Vom găsi soluţii să continuăm cu acordarea asistenţei medicale, chiar dacă anumite tipuri de de servicii nu pot fi plătite suplimentar

News.ro acum 10 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a afirmă că reducerea cheltuielilor, aşa cum a cerut premierul în pregătirea bugetului pentru anul 2025 şi diminuarea deficitului, ar însemna reducerea investiţiilor din Sănătate. Ministerul are în subordine sp

Producătorul olandez de vopsele şi lacuri AkzoNobel va concedia până la 16% din forţa sa de muncă din Franţa

News.ro acum o ora
Producătorul olandez de vopsele şi lacuri AkzoNobel, cunoscut pentru brandul Dulux, a anunţat un plan de reorganizare care include concedierea a până la 211 angajaţi în Franţa, reprezentând aproximativ 16% din forţa sa de muncă din această ţară, tra

Supercupa Spaniei: FC Barcelona a câştigat trofeul după 5-2 cu Real Madrid

News.ro acum 10 ore
Echipa FC Barcelona a câştigat duminică seara Supercupa Spaniei după ce a dispus de Real Madrid cu scorul de 5-2, în finala de la Jeddah. Catalanii au început meciul în atac şi portarul madrilenilor, Courtois a fost nevoit să întervină la ocaziile l

Vremea

București
acum

-1°
lun.

-1°/4°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/3°
Iasi
acum

lun.

-1°/1°
mar.

-3°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/3°
Constanta
acum

lun.

0°/5°
mar.

1°/2°
mie.

-1°/3°
joi

0°/4°
Cluj-Napoca
acum

-0°
lun.

-3°/-0°
mar.

-5°/0°
mie.

-5°/-1°
joi

-5°/1°
Timisoara
acum

-3°
lun.

-3°/3°
mar.

-2°/3°
mie.

-2°/2°
joi

-3°/2°