Prima TV păşeşte din nou în lumea Walt Disney şi difuzează azi, de la ora 19.30, o nouă producţie din seria "Winnie".
"Winnie-Ursuleţul de Pluş şi Elefănţelul", realizat în 2005, îl are regizor pe Frank Nissen, cel care a lucrat la "Cenuşăreasa III" (2007) şi a scris scenariile pentru "Mulan" (1998) şi "Tarzan" (1999). Producţia a fost nominalizată la Young Artist Awards, pentru cateroria Cea mai bună familie dintrun film-animaţie.
În căutarea elefantului
Tulburaţi de o zarvă care nu putea fi provocată decât de marele Elefant, gaşca din Pădurea Celor o Sută de Acri pleacă pe urmele "înfricoşătoarei" creaturi. Micuţul Roo nu este primit în echipajul expediţiei pe motiv că e prea mic, aşa că se hotărăşte să plece pe cont propiu. Pe drum, se întâlneşte cu micuţul elefant Lumpy. Aşa descoperă Roo că elefanţii nu sunt animale înfricoşătoare.
Toată gaşca din Pădurea Celor o Sută de Acri se reuneşte apoi şi învaţă o lecţie foarte importantă despre adevărata prietenie şi despre felul în care trebuie să accepţi diferenţele altora.
Vocea lui Winnie şi cea a Tigrului este asigurată de Jim Cummings (cunoscut şi din "Star Wars: The Clone Wars" sau "Prinţesa şi Broasca"). La castingul pentru vocea elefănţelului Lumpy, desfăşurat în SUA, au participat peste 900 de copii, mulţi dintre ei cu experienţă în domeniu. Apoi preselecţia s-a mutat în Marea Britanie şi, chiar din prima zi, juriul l-a ales pe Kyle Stanger, un băieţel de 5 ani care nu a mai cochetase cu actoria.
Cea care a asigurat coloana sonoră a filmului şi a compus special piesa pentru Kyle a fost Carly Simon.