Doamnelor, a venit momentul mult-aşteptat: finalul Campionatului Mondial de Fotbal. Final pe care, în actualele condiţii, poate l-au aşteptat cu nerăbdare până şi unii dintre cei mai înrăiţi microbişti. Asta din cauza sunetului asurzitor pe care au fost nevoiţi să-l audă seară de seară la fiecare meci transmis din Africa de Sud. Cu toate acestea, pe câteva forumuri cu tematici fotbalistice părerile sunt împărţite.
La secţiunea "Sports" de pe motorul www.yahoo.com, Conrad Mercedes îşi aminteşte că la primul campionat de fotbal la care a participat, în 1986 în Mexic, sunetul asurzitor de "corneta" se auzea din toate colţurile stadionului, lăsându-le impresia spectatorilor că se află chiar ei pe teren, în joc. La fel, spune Conrad, s-a întâmplat şi acum, în Africa de Sud. "Cred că cei care nu sunt microbişti tolerează mai greu acest sunet. Dar fanii campionatelor mondiale de fotbal, credeţi-mă, simt că fac parte din joc atunci când aud aceste goarne", scrie Conrad. Mulţi îi împărtăşesc părerea. Dar nu puţini au fost cei care s-au aflat în cealaltă tabără, a criticilor. Specialiştii spun că sunetele care depăşesc 120 de decibeli, limita admisă de tolerare a urechii umane, pot provoca surzirea definitivă dacă "victima" se află la mai puţin de un metru de sursa de zgomot.
Pentru Roger Cohen, editorialist la New York Times, vuvuzela este mai mult decât o goarnă zgomotoasă: este un simbol al Africii. Al întregii Africi. În ciuda comentariilor agresive de pe forumuri, a vociferărilor de pe Facebook sau chiar a goanei europenilor după dopuri de urechi, vuvuzela a rezistat. De ce? Pentru că acest instrument aparţine oamenilor de culoare, strămoşilor lor, pământului african, explică jurnalistul. Jocul de rugby, dominat de albi pe continentul negru, nu agreează sunetul vuvuzelei, care, de altfel, lipseşte de pe stadion în timpul meciurilor. Dar fotbalul
