Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Inna a făcut o avere din muzică

Publicat in Libertatea, duminică 11 iulie 2010 ·

Cantăreaţa Inna a devenit cel mai profitabil produs romanesc la export.

Inna a devenit unul dintre cele mai de succes produse romaneşti de export. La nici doi ani de la lansarea în România, tânăra din Neptun a ajuns aproape la fel de cunoscută peste hotare precum Gică Hagi, Nadia Comăneci sau marca “Dacia”.

Azi - la Craiova, mâine - la Paris, poimâine - în Antalya, iar săptămâna viitoare, peste Ocean, în Canada. Cam aşa se desfăşoară programul obişnuit al Elenei Alexandra Apostoleanu (23 de ani), sau, pe scurt, Inna. Tânăra a debutat în lumea muzicală în urmă nici măcar doi ani, iar azi se bate de la egal la egal cu Beyoncé şi Lady Gaga în topurile muzicale de pe mapamond. Pentru acest lucru, e nevoie însă de investiţii majore în imagine. 40.000 de euro ar fi costat, se pare, cea mai recentă şedinţă foto, iar cel mai nou videoclip, la melodia “10 Minutes”, filmat la Londra, în regia lui Paul Boyd (care a mai lucrat cu Celine Dion, Shania Twain, Tina Turner ori Kylie Minogue), 70.000 de euro.

Cert e însă că a meritat. “Fabrica” Inna a produs, se pare, în aproape doi ani, peste 500.000 de euro, bani câştigaţi în proporţie de 80% în Occident. Conturile artistei se alimentează săptămânal, pentru că “febra” Inna a cuprins întreaga lume, iar onorariul artistei a crescut simţitor în ultimele luni, ajungând până la aproximativ 11.000 de euro, pentru un show de o jumătate de oră.

Albumele ei se vând foarte bine

Se spune însă că “cifra de afaceri” a interpretei române este mult mai mare. Asta pentru simplul motiv că o bună parte a încasărilor merg în alte două direcţii: Roton, care asigură echipa managerială, şi trupa Play & Win, care a compus toate succesele cântăreţei. La Play & Win, de exemplu, ajung majoritatea banilor din drepturi de autor, care nu sunt deloc puţini, dacă ne gândim că albumele Innei se vând ca pâ

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 6 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum 4 ore
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Mesaj Ro-Alert după apariţia unui urs în zona cascadei Duruitoarea din Ceahlău

HotNews acum 9 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ a emis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-ALERT după apariţia unui urs în zona Cascadei Duruitoarea din masivul Ceahlău. Zona în care a fost văzut animalul este una turistică şi des frecventată de

Ilie Bolojan, acuzat că ar fi primit 71 de salarii medii! Despre ce sumă este vorba

Cancan acum 7 ore
De când a ajuns premierul României, Ilie Bolojan a fost în centrul atenției, iar deciziile sale au atras multe critice. Acum, prim-ministrul țării este protagonistul unei noi controverse. Mai exact, politicianul este acuzat de un sindicat că ar fi p

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 5 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum 4 ore
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Un copac a căzut peste o mașină în mers în Brașov. O RUPERE de nori a provocat inundații pe străzi, un autovehicul a fost blocat în apă

Gandul acum 7 ore
O ploaie torenţială care s-a abătut, sâmbătă după amiază, în zona municipiului Făgăraş din Braşov, provocând pagube materiale şi afectatând traficul rutier Mai mult, un arbore s-a prăbuşit peste un autoturism aflat în mers, străzi au fost acoperite

Donald Trump recunoaşte că nu știe dacă poate opri războiul din Ucraina: „Asta este o afacere Biden. Încerc să o finalizez”

Adevarul acum 7 ore
Președintele Donald Trump a recunoscut că nu știe dacă va putea pune capăt războiului din Ucraina, deși în campania electorală promisese că va rezolva situaţia chiar din prima zi de mandat.

Sorana Cîrstea, victorie spectaculoasă la Wimbledon

Ziarul Financiar acum 5 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile probei feminine de dublu de la Wimbledon, câştigând o sumă imensă.Făcând pereche cu jucătoarea rusă Anna Kalinskaya, Sorana Cîrstea s-a calificat în optimi la Wimbledon, urmând să p

Vremea

București
acum

22°
dum.

21°/37°
lun.

24°/39°
mar.

23°/38°
mie.

20°/35°
Iasi
acum

20°
dum.

20°/35°
lun.

18°/38°
mar.

20°/38°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

20°
dum.

20°/32°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

16°/33°
lun.

19°/37°
mar.

17°/35°
mie.

14°/18°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/39°
lun.

20°/39°
mar.

18°/39°
mie.

13°/19°