Fie direct, prin propriile declaraţii ("Curtea Constituţională ar putea să declare neconstituţională şi legea gravitaţiei"), fie indirect, prin intermediul lui Adrian Vasilescu ("legea cererii şi a ofertei este o lege obiectivă"), guvernatorul BNR Mugur Isărescu a reaprins o dilemă epistemologică de acum un secol: cât de "obiectiv" este adevărul ştiinţific. Pentru a fi clar, Mugur Isărescu chiar adăuga: "noi şi în sistemul celălalt am învăţat că legile economice sunt legi obiective."

Pentru Mugur Isărescu adevărul e unic, clar şi obiectiv. La începutul secolului trecut, întrebarea era "cine a surprins cel mai obiectiv adevărul, Einstein sau Newton?". Iluzia obiectivităţii ştiinţei este o componentă a unei viziuni entuziaste şi simpliste care definea acum mai bine de un secol credinţa în atotputernicia ştiinţei, eventual luminată de divinitate. Dar pe 29 mai 1919, experimentul lui Sir Arthur Stanley Eddington cu ocazia eclipsei solare observată în insula Principe a demonstrat că teoria relativităţii lui Einstein era confirmată, iar legea gravitaţiei a lui Isaac Newton se dovedea doar un caz particular. Şi dacă în ştiinţele exacte situaţia se prezintă astfel, cum ar putea sta lucrurile altfel în ştiinţele sociale, între care, vrând-nevrând, se înscrie şi economia.

Într-un articol mai lung postat pe site-ul New York Times pe 2 septembrie 2009, "Cum de au putut greşi într-o asemenea măsură economiştii?" (How Did Economists Get It So Wrong?), Paul Krugman, laureat al Premiului Nobel pentru economie în 2008, avertiza că atunci "când vine vorba de probleme atât de umane precum recesiunile şi depresiunile, economiştii trebuie să abandoneze soluţia simplă, dar greşită care presupune că toată lumea este raţională şi pieţele lucrează perfect. Viziunea pe baza căreia ar trebui regândite fundamentele profesiei nu este foarte clară; cu siguranţă nu va fi nici simplă,