Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Radu Berceanu îşi separă afacerea piscinelor

Publicat in Bursa, luni 12 iulie 2010 ·

Familia ministrului transporturilor Radu Berceanu a decis recent să-şi separe afacerea cu producţia şi vânzarea de piscine, pe care a întemeiat-o, discret, în urmă cu mai mulţi ani.

Producţia şi vânzarea de piscine a fost înglobată până acum în cunos­cuta companie AVI SRL, cea mai importantă afacere a familiei Bercea­nu, fondată acum şaisprezece ani, împreună cu Adriean Videanu.

Între timp, Adriean Videanu s-a retras din companie, iar familia Berceanu şi-a diversificat afacerea, pe care acum o sparge în două, creând şi AVI Piscine SRL.

Ministrul transporturilor declara, recent, în presă, că mulţi din Româ­nia au piscine de la Radu Berceanu, dar nu ştiu acest lucru.

Firma este specializată acum, în principal, pe producţia de fibră de sticlă, iar în subsidiar a produs şi pis­cine pentru oamenii cu bani din ţara noastră.

Actualul ministru al transporturilor a fost discret în afacerea cu piscine, puţini dintre clienţii săi cunoscând cine le livrează produsele.

Acum pare că Radu Berceanu şi-a schimbat această strategie, prin separarea activităţii privind producţia de piscine de compania mamă.

Noua firmă, AVI Piscine, va prelua toate obligaţiile din contractele încheiate de compania mamă, urmând să asigure inclusiv garanţiile pentru piscine şi accesoriile acestora.

Noua companie a fost înregistrată, luna trecută, la Registrul Comerţului, iar asociaţii firmei rămân aceiaşi ca şi la compania mamă: Radu Berceanu (80%), soţia sa, Mihaela Berceanu (5%), cei doi copii- Victor şi Andrei Berceanu, tot câte 5%, şi directorul firmei- Daniel Nedelcuţ -5%.

Mihnea Rău

Firma familiei Berceanu a produs materiale pentru trenurile franţuzeşti de mare viteză TGV, dar şi pentru metroul sau tramvaiul vienez. Exporturile reprezintă peste 80% din vânzările firmei AVI, care a avut, în 2008, o cifră de afaceri de 10 milioane de l

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alertă în România după ce avioane ucrainene au intrat în spațiul nostru aerian. Aeronave de luptă F-16 și Eurofighter, ridicate de la sol. Anunțul MApN

HotNews acum 26 minute
Avioane ucrainene au fost detectate, în noaptea de duminică spre luni, în spațiul aerian al României, după un atac al rușiilor cu rachete și drone asupra unităților militare din Ucraina, a anunțat Ministerul Apărării Naționale, care a precizat că ae

Tensiuni în coaliţie: Paul Stănescu cere şedinţă de urgenţă a coaliţiei, iar PSD să decidă dacă mai rămâne la guvernare

Ziarul Financiar acum 33 minute
Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, acuză că al doilea pachet de măsuri anunţat de Guvern păstrează aceeaşi „logică heirupistă şi rigidă” şi nu are „evaluări reale”. În aceste condiţii, cere o şedinţă de urgenţă a coaliţiei, iar social-democra

Șase dosare penale și zeci de amenzi, după protestul cu îmbrânceli între manifestanți și forțele de ordine din Piața Victoriei

HotNews acum 52 minute
Jandarmii și polițiștii au întocmit 6 dosare penale, pentru ultraj, distrugere, instigare publică, împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice și port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, după protestul de duminică, din

Video Accident grav pe A1 între Orăștie și Simeria: șase răniți, printre care doi copii

Adevarul acum o ora
Un accident rutier grav s-a produs luni dimineaţă pe autostrada A1, între Orăştie şi Simeria, unde trei autoturisme şi un autotren au fost implicate într-o coliziune soldată cu rănirea a şase persoane, printre care şi doi copii.

METEO Coduri portocalii de caniculă în Caraş-Severin, Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman, Ialomiţa şi zona continentală a Constanţei, până miercuri

G4Media acum 18 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, o avertizare Cod portocaliu de caniculă şi disconfort termic accentuat pentru judeţele Caraş-Severin, Mehedinţi, Dolj, Olt şi Teleorman, va

Cod roșu de caniculă în șase județe și București. Temperaturi de 41 de grade prognozate de meteorologi

HotNews acum 19 minute
ANM a emis mai multe avertizări de căldură extremă valabile pentru luni și marți. Până spre sfârșitul săptămânii valul de căldură, canicula și disconfortul termic vor persista în vestul, sudul și parțial centrul țării, au anunțat meteorologii. Canic

XTB: Tesla reuşeşte să atragă din nou investitorii, în ciuda provocărilor

BusinessMagazin acum 22 minute
Tesla rămâne una dintre cele mai urmărite şi tranzacţionate acţiuni la nivel global, în ciuda obstacolelor juridice, scăderii vânzărilor şi plecărilor din conducere. Luna iunie a făcut ca acţiunile companiei conduse de Elon Musk să fie cele mai cump

Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei. Cel puțin o persoană a murit la Kiev

HotNews acum 3 ore
Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei într-un atac din noaptea de duminică spre luni, omorând cel puțin o persoană și provocând mai multe incendii în Kiev, au declarat oficialii orașului, transmite Reuters. Primarul Kievulu

Vizita lui Nicușor Dan în SUA. Diaconescu: „Există o invitație oficială din partea lui Trump”

HotNews acum 13 ore
Cristian Diaconescu, consilier prezidențial pe securitate națională și șef al Cancelariei președintelui, a afirmat, la Digi24, că Donald Trump a transmis o invitație oficială pentru Nicușor Dan să facă o vizită în Statele Unite. Deocamdată, data viz

Donald Trump cere schimbarea numelor unor echipe de fotbal american şi baseball

BusinessMagazin acum 29 minute
Preşedintele Donald Trump ameninţă că va bloca un nou acord privind stadionul echipei de fotbal american a lui Washington dacă echipa nu îşi restabileşte vechiul nume, Redskins, considerat ofensator pentru nativii americani, potrivit AP.

Vremea

București
acum

29°
lun.

20°/38°
mar.

23°/42°
mie.

22°/37°
joi

21°/38°
Iasi
acum

28°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/31°
joi

19°/34°
Constanta
acum

31°
lun.

20°/33°
mar.

23°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

17°/31°
mar.

20°/32°
mie.

17°/31°
joi

19°/32°
Timisoara
acum

28°
lun.

19°/40°
mar.

19°/35°
mie.

20°/36°
joi

23°/39°