Românii din Spania vor putea urmări meciul din această seară afară, sub cerul liber, indiferent în ce oraş locuiesc. Mai toate Primăriile, chiar şi cele catalane, au instalat ecrane uriaşe în centrul localităţilor.
Toată Spania va sta lipită de ecrane în această seară, pentru a urmări finala Campionatului Mondial de fotbal, din Africa de Sud. "La Roja" are şansa istorică de a câştiga pentru prima oară în istorie titlul suprem. În toate marile oraşe din Spania se vor instala în seara aceasta ecrane gigant, special pentru "meciul secolului".
Cotidianul El Mundo a întocmit "harta" locurilor unde poate fi urmărită finala World Cup pe ecrane gigant. Pentru prima oară de la începerea Mondialelor şi impulsionaţi poate şi de golul lui Puyol înscris Germaniei, care a dus Spania în finală, catalanii vor instala şi ei ecrane gigant pentru meciul cu Olanda.
Madrid, Barcelona, Lleida şi Valencia sunt numai câteva dintre oraşele iberice unde sunt amplasate ecrane uriase pentru a face faţă numarului mare al suporterilor spanioli care nu vor să piardă Marea Finală a Mondialului din 2010.
Află pe adevarul.es câţi spanioli vor urmări meciul diseară şi care este amplasamentul tuturor ecranelor-gigant din toate oraşele iberice