…textul de mai jos nu-mi apartine. E scris de ‘rk’ – un … anonim. Ma bucur sincer ca mai exista asemenea anonimi.
Nu sunt convins de valoarea indemnului “carpe diem”. Nu ca n-ar fi in general adevarat, ci pentru ca oamenii il interpreteaza din pacate prea des in mod foarte personal: unii inteleg din asta, de ex., ca trebuie sa “traga-n stanga” cat mai mult domnitze, amarând astfel zilele consoartelor lor, sau mai rau, ruinându-si viata ca niste prosti; alti o dau pe alcool, justificand cu aceeasi lozinca. Si cate alte patimi nu pot fi scuzate cu “carpe diem”! Dar nu pledez aici pentru extrema cealalta, a “vietii amânate”.
Am fost surprins de mentiunea despre MKV; habar n-aveam de existenta lui, dar constat ca omul asta spune ceva care rezoneaza profund in mintea mea, si inca intr-un mod straniu; la 32 de ani traiam in România inca si imi construiam sarguincios o cariera intr-o mare companie privata occidentala, asta dupa ce fusesem si eu o perioada captivat, si inca prea mult, de transformarile politice din tzara. Practicand eu pe atunci (ca si azi) principiul patern al jocului la 2 capete, eram angajatul fidel al capitalistilor nemtzi, dar in acelasi timp imi depusesem si dosarul de emigrare ptr. Canada, care avansa incet si o gramada de timp fara sa ma ingrijoreze in vreun fel. Dar a venit un moment in care evenimentele au inceput sa se cam inghesuie in viata mea: patronul meu voia sa ma trimita intr-un oras de provincie sa conduc o fabrica, fapt de care nevasta mea nu era deloc incantata, si in acelasi timp venise si momentul de la care trebuia sa aleg daca chiar plec in Canada sau abandonez intreg demersul lung de vreo 2 ani. De mers in provincie, fie si ca capatuitzi, nevasta mea nu accepta, mie insa nu-mi prea dadea inima ghes sa plec din tara si sa-mi las parintii singuri, cat timp traiau, asa ca pana la urma am ajuns la noi in cuplu la un compr
