Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şeful Garnizoanei Galaţi:"Şoferul camionului nu a apreciat bine distanţa"

Publicat in Adevarul, duminică 11 iulie 2010 ·

Un camion al armatei, cu 12 militari la bord, s-a răsturnat într-un şant în timp ce evita o altă maşină. Militarii au scăpat de moarte ca prin urechile acului, cinci dintre ei fiind răniţi şi transportaţi de urgenţă la spital, după ce au fost surprinşi sub cei 100 de saci cu nisip aflaţi în autoutilitară.

Accidentul s-a produs pe drumul care face legătura dintre comuna Şiviţa şi digul de la Prut, unde militarii lucrau de aproape 48 de ore la înălţarea acestuia. Şoferul camionului militar a încercat să evite o altă maşină care venea din sens opus şi s-a răsturnat în şanţul adânc de aproximativ cinci metri. În urma impactului, şase dintre soldaţi au fost răniţi, iar doi dintre ei au suferit leziuni grave. Cei zece militari care se aflau în remorca camionului, ceilalţi doi fiind în cabină, au văzut moartea cu ochii după ce au fost surprinşi de cei aproximativ 100 de saci de nisip cu care urmau să consolideze digul de la Prut.

Prutul se umflă văzând cu ochii

„Am evitat o altă maşină şi ne-am răsturnat în şanţ. Şase dintre colegi au fost duşi la spital după ce i-am scos de sub camion. Pământul este moale şi ne-am răsturnat. Suntem speriaţi. Unii dintre colegi sunt răniţi mai grav. Doi erau în faţă, restul în spate”, a declarat plutonierul Paul Bogza, unul dintre militarii aflaţi în camion.

Secretarul de stat Mihai Capră a recunoscut că bărbatul din Şendreni a venit cu ideea salvatoare

Dintre cei şase soldaţi care au fost transportaţi de urgenţă la Spitalul Clinic Judeţean Galaţi, doi au rămas internaţi pentru examinare amănunţită. Ionuţ Ţecu şi Bogdan Câţă au fost cel mai grav răniţi, primul fiind internat la Neurochirurgie iar cel de-al doilea, la secţia de Chirurgie. De asemenea, militarii prezentau şi leziuni ale claviculei şi diferite contuzii.

Viitura de pe Prut nu pune în pericol îndiguirile

„Şoferul camionului nu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 32 minute
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Președintele Nicușor Dan, vizită oficială la Berlin - „România și Germania semnează un Plan Comun de Acțiune pentru consolidarea cooperării bilaterale”

Ziua Constanta acum 20 minute
Președintele României, Nicușor Dan, a desfășurat astăzi, 18 iulie 2025, o vizită oficială la Berlin, în Republica Federală Germania. Președintele României, Nicușor Dan, a desfășurat astăzi, 18 iulie 2025, o vizită oficială la Berlin, în Republica Fe

VIDEO Mihai Jurca anunță reducerea cu 40% a personalului Cancelariei premierului. Economii de 850.000 lei pe lună

Ziua Constanta acum 2 ore
Personalul Cancelariei prim-ministrului va fi redus cu 40%, ceea ce va aduce o economie lunară de 850.000 de lei, a anunțat astăzi, 18 iulie 2025, șeful Cancelariei, Mihai Jurca, într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria. Personalul C

Ilie Bolojan anunță vineri ce conține pachetul de măsuri pentru reforma administrației locale / Tot azi, anunț privind reorganizarea Cancelariei premierului

HotNews acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan va susține vineri, 18 iulie, o conferință de presă în care va prezenta măsurile din pachetul care se lucrează pentru reforma administrației publice locale. Conferință de presă va fi susținută de la ora 17.00 de Bolojan și de m

Primăria Sectorului 1 pierde procesul cu Romprest. Acum, trebuie să plătească 79 de milioane de lei plus penalități

Mediafax acum 27 minute
Instanța a decis joi, definitiv și executoriu, că Primăria Sectorului 1 trebuie să-i plătească operatorului de salubritate Romprest datoriile restante de 79 de milioane de lei, la care se adaugă penalitățile. Consiliul Local al Sectorului 1 trebuie

Al doilea pachet de măsuri fiscale, anunțat în scurt timp de Ilie Bolojan

HotNews acum 55 minute
Premierul Ilie Bolojan susține o conferință de presă, vineri, de la ora 18:00, alături de ministrului Dezvoltării, Cseke Attila. Cei doi vor anunța pachetul de măsuri „privind reforma administrației publice locale”. HotNews va transmite în format LI

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 10 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

VIDEO Sorana Cîrstea, în semifinale la UniCredit Iași Open! » Victorie clară sub un vânt puternic: „De la meci la meci văd progrese”

Gazeta Sporturilor acum 39 minute
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) a reușit cel mai bun rezultat al ei în acest an, calificându-se în semifinalele turneului WTA 250 de la Iași. Ea a învins-o cu 6-1, 6-4 pe argentinianca Maria Lourdes Carle (25 de ani, numărul 124 mondial).

VIDEO MAE, atenționare de călătorie pentru Franța: Incendiu de vegetație de proporții la Martigues. Focul se extinde rapid

HotNews acum 5 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în Franța că joi seară, 17 iulie, s-a declanşat la Martigues (40 km de Marsilia), regiunea Bouches-du-Rhone, un incendiu de vegetaţie care se ex

Exclusiv în România: Inspiri, ești copiat și încasezi în SuperSocial! Superbet lansează programul SuperPariori

HotNews acum 55 minute
Superbet a făcut, vineri, 18 iulie, un pas nemaiîntâlnit în industria pariurilor sportive din România: s-a lansat SuperPariori, programul exclusiv din SuperSocial în care pariorii de top sunt recompensați pentru fiecare bilet copiat de către alți ut

Vremea

București
acum

28°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/30°
lun.

18°/33°
Constanta
acum

28°
vin.

17°/29°
sâm.

19°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/31°
Cluj-Napoca
acum

21°
vin.

14°/21°
sâm.

16°/25°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

24°
vin.

13°/26°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°