Microbiştii pot vedea finala Campionatului Mondial de fotbal 2010 la terasele din centrul oraşului. Încă de la ora 19.00 barurile şi cluburile care sunt dotate cu plasmă au început să fie luate cu asalt de cei care sunt curioşi să vadă ce naţională va câştiga: Spania sau Olanda?
Atmosfera era una destul de agitată în această seară în centrul Piteştiului. Terasele îşi aşteptau clienţii cu bere rece şi mici la grătar, iar încetul cu încetul oamenii începeau să se aşeze la mese, aşteptând nerăbdători să înceapă ultimul meci al Campionatului Mondial de Fotbal din africa de Sud.
Norii care au acoperit cerul dintr-o dată i-au cam speriat pe piteşteni, aceştia gândindu-se că vor fi nevoiţi să vada finala acasă, în faţa micului ecran. Ploaia a ţinut însă cu microbiştii şi a ocolit oraşul.
Vezi Galerie foto
Deşi meciul care va desemna titlul de campioană mondială va începe de abia la ora 21.30, în centrul Piteştiului era agitaţie pe seară. Înainte de a se aşeza la o bere la terasă, piteştenii s-au plimbat mai întâi prin centrul oraşului şi au savurat câte o îngheţată.
În tot acest timp angajaţii teraselor încingeau grătarele şi pregăteau mici, iar berea era deja pusă la rece de ore bune. Plasmele erau şterse de praf, iar oamenii începeau să îşi ia locurile la mese, încetul cu încetul.
"Nu prea am avut timp pe parcursul campionatului să mă uit la meciuri, dar măcar finala am zis s-o văd. Am venit cu băieţii în centru la terasă să vedem cine câştigă titlul. Bem o bere, mai râdem, glumim şi ne aruncăm un ochi şi la meci.", a spus Mihai Anghel.
Curioşii s-au adunat să vadă ceremonia de închidere a campionatului, în timp ce purtau discuţii aprinse şi încercau să dea un pronostic pentru ultimul meci.
“Olanda a jucat bine de la începutul campionatului şi după părerea mea ei vor câştiga. Cred că vor