"Si precum a fost in zilele lui Noe, tot asa va fi si in zilele Fiului Omului: mancau, beau, se insurau si se maritau, pana in ziua cand a intrat Noe in corabie si a venit potopul si i-a nimicit pe toti" (Matei 24, 37-39).
Dumnezeu n-a venit, dimpotriva, pare sa ne fi uitat. Potopul a venit insa, ca un reminder ca cineva, acolo sus, ne contabilizeaza greselile. Si oricate vizite ar face Ministrul Turismului la manastirile din Moldova, erorile politicienilor, fie ei portocalii, galbeni-albastri sau rosii, nu se sterg nici din condica cereasca, nici din cea omeneasca.
Dar tin sa ii contrazic pe sinistratii care minteau cu nerusinare, vorba presedintelui, ca politicienii nu au facut diguri. Un dig cum n-au facut nici chinezii este Palatul Parlamentului, nascut de megalomania lui Ceausescu, dar elevat in 20 de ani de "baietii destepti" la functia de dig al unei democratii pervertite, care isi tine la distanta cetatenii umiliti si obiditi.
Si mai sunt atatea diguri in Romania! O Curte Constitutionala care interpreteaza legea suprema a tarii dupa bunul plac, niste tribunale care baga la puscarie vinovati fara vina, un sistem care le blocheaza oamenilor accesul la educatie, la prosperitate si la fericire.
Potopul biblic nu e o poveste, doar ca e nevoie de multa, foarte multa apa pentru a sterge toata mizeria din lume, nu doar din Romania. Sper doar ca atunci cand ne vom construi Arca, o sa ii lasam afara pe Boc, Basescu, Udrea, Videanu, Vanghelie, Iliescu, Vadim, Becali, Botezatu, Bianca si toate celelalte animale fara pereche.
Insa pana va incepe potopul adevarat, ar trebui sa facem acest exercitiu mental, si sa ii excludem progresiv din vietile noastre, pana in ziua votului, cand vom trage definitiv apa istoriei dupa ei.
"Si precum a fost in zilele lui Noe, tot asa va fi si in zilele Fiului Omul