Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Călăraşi: În două zile, 27 de infracţiuni şi 457 sancţiuni în valoare de 93.760 lei

Publicat in Adevarul, duminică 11 iulie 2010 ·

În numai două zile de weekend, poliţiştii călărăşeni au constatat 27 de infracţiuni şi au aplicat 457 sancţiuni contravenţionale în valoare de 93.760 lei .

Ieri şi azi, poliţiştii de la diverse compartimente din Inspectoratul Judeţean de Poliţie au desfăşurat acţiuni preventive în vederea pentru asigurării unui climat de siguranţă civică, diminuarea riscului rutier şi a fenomenului infracţional.Astfel, au constatate 27 de infracţiuni şi au fost identificaţi 19 suspecţi de săvârşirea de fapte antisociale. Totodată, au fost aplanate 40 de stări conflictuale, fiind legitimate peste 1200 de persoane. Amenzi de 93.760 lei

De asemenea, au fost aplicate 457 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 63 la Legea 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, 20 la Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite şi 342 la OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, valoarea totală a amenzilor fiind de 93.760 lei. Poliţiştii de la rutieră au puricat 1233 de autovehicule, fiind reţinute 12 permise de conducere şi 16 certificate de înmatriculare. Un suspect de furt reţinut Printre altele, poliţiştii l-au reţinut pentru 24 de ore şi pe Parotă Mădălin, de 24 ani, din Călăraşi, suspect de furt din locuinţă.Judecătoria Călăraşi a emis pe numele acestuia un mandat de arestare preventivă pe 29 de zile, suspectul fost depus în arestul I.P.J. Călăraşi.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MAE a emis o atenționare de călătorie pentru Regatul Belgiei. Vor fi perturbări ale circulației rutiere pe fondul protestelor fermierilor

Gandul acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Regatul Belgiei că potrivit unui raport al poliției rutiere federale, marți, 4 iunie 2024, va avea loc un protest al fermi

Prima femeie cancelar a Austriei, Brigitte Bierlein, moare la vârsta de 74 de ani

News.ro acum o ora
Prima femeie cancelar a Austriei şi preşedintă a Curţii Constituţionale, Brigitte Bierlein, a murit luni la vârsta de 74 de ani, anunţă Curtea într-un comunicat publicat pe site, relatează AFP. Brigitte Bierlein - neafiliată politic - a murit ”cu câ

FOTO Kylian Mbappe, primul mesaj după ce a fost prezentat la Real Madrid + Imaginile care spun totul

Gazeta Sporturilor acum 50 minute
Kylian Mbappe (25 de ani) a transmis primul mesaj Echipă probabilă Real Madrid în 2024-2025:

Cod roşu de vijelie, în judeţul Harghita

News.ro acum 4 ore
Mai multe localităţi din judeţul Harghita se află, luni seară, sub avertizare nowcasting Cod roşu de vijelie, cu rafale de peste 90 km/h, ploi torenţiale şi grindină. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare nowcasting Cod r

Percheziții acasă la bărbatul care a încercat să dea foc ușii Ambasadei Israelului din Bucureşti

HotNews acum 48 minute
Poliţiştii fac, luni seara, o percheziţie la locuinţa din Bucureşti a cetăţeanului sirian care a încercat să dea foc ușii de la intrarea în Ambasada Israelului, amenințând că se va autoincendia, relatează News.ro. Forte antitero la Ambasada Israelul

Cei trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri Adrian Kreiner au fost trimişi în judecată / Al treilea inculpat încă nu a fost găsit

HotNews acum 5 ore
​Ce trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, în noiembrie anul trecut, au fost trimişi în judecată pentru omor calificat, tâlhărie calificată, furt calificat şi conducere a unui vehicul cu număr fals de înmatricul

Se impozitează sau nu darul de nuntă? ANAF ne răspunde

Ziua Constanta acum 5 ore
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) informează luni că fondurile obținute ca dar de nuntă/ botez nu sunt venituri impozabile, nefiind supuse obligației declarării. Iată ce precizări face ANAF: Având în vedere informațiile apărute în mas

Ministrul economiei: de astăzi avem zbor direct Bucureşti - Baku

Mediafax acum o ora
Ministrul economiei, antreprenoriatului şi turismului, Radu Oprea, a participat la ceremonia de inaugurare a zborului direct între Bucureşti şi Baku. Legătură aeriană directă cu Azerbaidjan se realizează prin două zboruri săptămânale. Un zbor ţine t

Memorandumul pentru Aer Curat, Sănătate şi Viitor propus de Platforma Civică Împreună pentru Centura Verde, semnat de premierul Marcel Ciolacu

News.ro acum o ora
Memorandumul pentru Aer Curat, Sănătate şi Viitor propus de Platforma Civică Împreună pentru Centura Verde a fost semnat luni de premierul Marcel Ciolacu şi de fondatorul platformei, activistul de mediiu Alex Găvan. Semnarea a avut loc într-o poiană

Joe Biden nu va merge la summit-ul pentru pace ce a va avea loc în Elveția. Poziția oficială a Casei Albe

Ziare.com acum o ora
Vicepreședintele SUA, Kamala Harris, și consilierul președintelui pentru securitate națională, Jake Sullivan, vor merge în Elveția pentru Summit-ul Global pentru Pace. Președintele american Joe Biden nu va participa la summitul care va avea loc în E

Vremea

București
acum

22°
lun.

20°/33°
mar.

18°/31°
mie.

19°/30°
joi

19°/30°
Iasi
acum

20°
lun.

16°/30°
mar.

17°/30°
mie.

16°/26°
joi

17°/27°
Constanta
acum

23°
lun.

21°/25°
mar.

20°/24°
mie.

19°/28°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

13°/24°
mar.

14°/24°
mie.

13°/23°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

17°
lun.

16°/24°
mar.

14°/24°
mie.

14°/26°
joi

16°/29°