Gloria Bistriţa a învins cu 1-0 (0-0) pe HNK Rijeka, locul 9 în ultimul sezon din Croaţia, o victorie considerată „de moral" de către managerul Laurenţiu Reghecampf.
Partida a avut loc la Globasnitz (Austria) iar golul bistriţenilor a fost reuşit de atacantul brazilian Ygor Tadeu De Souza, în minutul 74.
Laurenţiu Reghecampf a folosit următoarea formulă de echipă: Irimia - Săceanu, Tudose, Ciucă, Jovandici - Anton - Achim, Băjenaru, G. Ene, De Pina - Moraes. Au mai jucat: Iodi, Mandea, Rogozan, De Souza, T. Moldovan.
"Am făcut un joc bun în prima repriză. În partea a doua, şi din cauza căldurii, tempoul a fost mai slab. Am avut câteva ocazii bune, din păcate nu am mai marcat, dar sunt bucuros că şi în ciuda unui joc mai slab în repriza secundă am reuşit să câştigăm", a spus Reghecampf pentru site-ul oficial al grupării bistriţene.
În ultimul meci amical al stagiului, Gloria Bistriţa va juca luni cu Austria Klangefurt.