Zeci de studenţi din România participă la un proiect al Agenţiei Spaţiale Europene în care învaţă să facă sateliţi, unul pentru Pământ, altul pentru Lună. Pentru a construi sateliţi care ajung în spaţiu nu e suficient să te pricepi la partea tehnică. E nevoie şi de management, al timpului şi al banilor.

Dan Pârvu (22 de ani) face teste într-un laborator de la subsolul Facultăţii de Inginerie Aerospaţială, în complexul Politehnicii Bucureşti din strada Gheorghe Polizu.

Mai citeşte şi:

Ce vor să devină absolvenţii cu zece de la Bac

Are în faţă o cutie construită din mii de pătrăţele pe care o învârte pe toate părţile, îi face pereţii să dispară şi să reapară, să pulseze sau să-şi schimbe culoarea. Vrea să afle cum va rezista vibraţiilor şi radiaţiilor la care va fi supus satelitul la care lucrează împreună cu sute de studenţi din România şi din alte 12 ţări europene.

Deocamdată, totul se petrece pe ecranul unui computer, pentru că microsatelitul „European Student Earth Orbiter" (ESEO) există doar virtual. La fel şi „European Student Moon Orbiter" (ESMO) - primul satelit lunar construit exclusiv de studenţi europeni - la care lucrează, la biroul de alături, un coleg de-ai lui Dan.

Trei echipe româneşti

România are trei echipe universitare implicate în cele două proiecte din programul educaţional al Agenţiei Spaţiale Europene (ESA) - două de la Politehnică şi una de la Facultatea de Fizică a Universităţii Bucureşti. Echipa din care fac parte Dan Pârvu şi colegul lui se ocupă cu realizarea structurii celor doi sateliţi, a „cutiei" în care va intra „sarcina utilă", adică diferite componente, „motoraşe, baterii, transformatoare, camere de luat vederi", traduce Marius Diblă, un alt membru al echipei.

Studenţii lucrează din 2009 la satelitul ESEO, în funcţie de timpul pe care îl au la dispoziţie şi de solicitările primite