Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Radu Vasile, fost prim ministru: Ce i-am promis lui Cozma? Fotbalişti

Publicat in Adevarul, duminică 11 iulie 2010 · ·

Premierul care a trecut două mineriade şi criza datoriilor comentează impasul de acum.

Radu Vasile, 68 de ani, este azi departe de tumultul vieţii politice. Mulţi şi-l amintesc pentru stilul, să-i spunem, nonconformist, dar în timpul mandatului său România a traversat o criză de proporţii. Începutul anului 1999, o perioadă marcată de criza rusă, a însemnat pentru România un vârf de plată al serviciului datoriei externe: 3 miliarde de dolari ce trebuiau achitaţi într-un timp foarte scurt.

Mai citeşte şi:

VIDEO Radu Vasile: România, ţara aparenţelor. Nimic nu e ceea ce pare a fi

România se afla sub spectrul intrării în incapacitate de plată , în timp ce minerii lui Miron Cozma mărşăluiau spre Bucureşti. Început sub auspicii sumbre, anul 1999 s-a terminat cu invitarea României de a deschide negocierile de aderare la UE. Speranţa se arăta la orizont. Premierul crizei de acum 11 ani rememorează experienţa de atunci.

Ovidiu Nahoi: Aţi fost premier într-o perioadă de criză profundă, 1998, 1999. Puteţi face o comparaţie cu situaţia de azi?

Radu Vasile: Există şi asemănări şi deosebiri. Paralela se poate face chiar şi în condiţiile în care vorbim despre factorii externi. Atunci s-a declanşat „criza rusă". La bursa din Moscova au fost pierderi uriaşe. Una dintre consecinţe a fost că toate activele din ţările Europei de Est s-au devalorizat foarte mult, şi capitalurile au plecat. Acest lucru i-a costat în primul rând pe polonezi care au trebuit să vândă o parte din industria siderurgică, de pildă combinatul Nova Huta, la un preţ foarte, foarte redus.

O.N.: La noi s-a simţit acest efect?

Da, puternic. Preţurile care se ofereau pentru diverse active, cum a fost pentru Dacia, BRD, inclusiv pentru faimosul Romtelecom au scăzut. De la privatizarea Romtelecom s-au retras toate marile companii, France Telecom sau Deutsche Telekom.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu: A fost pus în transparenţă proiectul privind introducerea salariului minim european. Asta aşteaptă românii de la noi. Nu circ în stradă, cum fac încă unele partide, deşi au fost deja taxate dur de electorat

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, în şedinţa de Guvern, că a a fost pus în transparenţă publică şi proiectul privind introducerea salariului minim european în România. ”Vrem ca românii să aibă slujbe plătite cât mai aproape de media european

Babasha, despre apariţia în concertul Coldplay: „Maneaua este rău famată doar din cauza rasismului. Străinii ne apreciază, doar românii nu”/ VIDEO

News.ro acum 2 ore
Cântăreţul Babasha, 22 de ani, a vorbit, într-un videoclip pe Instagram, despre apariţia în concertul Coldplay: „Nu mă aşteptam în viaţa mea să fie chiar atât de rău. Le mulţumesc tuturor celor care mi-au luat apărarea. Sunt câteva persoane de la ca

Ungaria, amendată cu 200 de milioane de euro pentru încălcarea normelor privind azilul

Mediafax acum 32 minute
De asemenea, Ungaria trebuie să plătească 1 milion de euro pe zi până când se conformează. Curtea Europeană de Justiţie (CEJ) a decis joi că Ungaria trebuie să plătească o sumă forfetară de 200 de milioane de euro (216 milioane de dolari) şi o penal

Cod galben de viituri, până vineri, la prânz

News.ro acum 25 minute
Hidrologii au emis o atenţionare Cod galben privind riscul producerii de viituri pe râuri din 13 bazine hidrografice, precum şi pe cele din Dobrogea, până vineri la prânz. Sunt vizate în special judeţele Covasna, Bacău, Vaslui, Vrancea, Buzău şi Gal

George Tuţă: numărarea voturilor la Sectorul 1 s-a terminat. Mulţumesc pentru onoarea de a fi ales primar

Mediafax acum 22 minute
„Am încheiat un proces electoral intens, care s-a derulat sub semnul corectitudinii şi al atenţiei pentru integritatea rezultatelor. După aproape 80 de ore de la închiderea urnelor, avem confirmate rezultatele anunţate de noi încă de luni dimineaţă,

ANM Cod galben de temperaturi ridicate în județele Constanța și Tulcea

Ziua Constanta acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis cod galben de temperaturi ridicate, disconfort termic ridicat în Dobrogea. Potrivit meteorologilor, în intervalul 13 iunie, ora 17 – 14 iunie, ora 6, în zona continentală a Dobrogei se vor înregistra te

Bihor: Incendiu după ce o cisternă cu beton şi un camion încărcat cu tuburi de metal s-au ciocnit

Mediafax acum 3 ore
O cisternă încărcată cu praf de beton şi un camion încărcat cu tuburi de metal s-au ciocnit, joi dimineaţa, în localitatea Ceica, judeţul Bihor. În urma impactului, a izbucnit un incendiu.

Pericol de inundaţii în 33 de judeţe

Mediafax acum 51 minute
Alerta vizează, de joi, ora 12.00, până vineri, ora 12.00, bazinele hidrografice Vişeu, Iza, Someş, Mureş, Bega, Desnăţui, Jiu, Olt, Călmăţui, Argeş, Ialomiţa, Siret, Prut şi râurile din Dobrogea. Hidrologii anunţă scurgeri importante pe versanţi, t

Opt țări UE, inclusiv România, cer blocarea liberei circulații a diplomaților ruși în Uniunea Europeană

HotNews acum o ora
„Libera circulație a diplomaților ruși faciltează activitățile maligne”, spune apelul celor opt țări, potrivit Reuters. Inițiativa a fost pornită de oficialii cehi, iar șapte țări au susținut-o, deși este neclar dacă propunerea se bucură de unanimit

Înălţarea Domnului este şi Ziua Eroilor. Mesajele lui Ciucă şi Ciolacu

Mediafax acum 2 ore
O zi importantă în calendarul creştin-ortodox şi o zi de aducere aminte a eroilor ştiuţi şi neştiuţi - ziua de 13 iunie, când este Înălţarea Domnului şi Ziua Eroilor. Premierul Marcel Ciolacu, şi preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, au transmis me

Vremea

București
acum

29°
joi

20°/33°
vin.

18°/28°
sâm.

17°/26°
dum.

18°/31°
Iasi
acum

15°
joi

15°/24°
vin.

15°/20°
sâm.

14°/23°
dum.

13°/26°
Constanta
acum

28°
joi

20°/28°
vin.

20°/24°
sâm.

17°/25°
dum.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

14°/22°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/23°
dum.

14°/24°
Timisoara
acum

22°
joi

14°/24°
vin.

13°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

16°/28°