Articolul 47, alin. 1, din Constitutie, spune ca "statul este obligat sa ia masuri de dezvoltare economica si de protectie sociala, de natura sa asigure cetatenilor un nivel de trai decent".
Este o prevedere copios exploatata politicianist de cand actuala putere cauta solutii mai mult sau mai putin inspirate de a reduce cheltuielile bugetare.
Recursul la articolul 41 a revenit in forta dupa ce presedintele Traian Basescu a vorbit despre necesitatea impozitarii tuturor veniturilor, inclusiv a pensiilor sub 1.000 de lei, care reprezinta cam 70% din numarul total al pensiilor.
Din fericire, textul legii este cu mult mai corect si inteligent decat cei care se folosesc de el. El arata clar in ce conta obligatia statului si in niciun caz aceasta nu poate presupune incalcarea legilor economice, dimpotriva.
Din pacate, dupa cum spunea guvernatorul BNR, nivelul de trai nu poate fi stabilit prin lege. El este o consecinta a performantei economice.
Adica traim, pensionari si salariati, bugetari sau din mediul privat in functie de cat produce tara. Tot ce este stabilit prin lege in mod artificial, peste puterile economiei nationale, tot ce este nesustenabil se razbuna si are drept consecinta finala exact contrariul, adica scaderea nivelului de trai, dupa cum vedem ca se intampla acum.
Este exact motivul pentru care textul constitutional nu obliga la asigurarea unui nivel de trai decent, ci la crearea de catre stat a unui cadru optim pentru ca economia sa functioneze.
Constitutia cere un act de guvernare onest si inteligent, care sa sa creeze premisele dezvoltarii economiei, dezvoltare care sa stea la baza cresterii sanatoase a nivelului de trai.
Isi indeplineste Guvernul aceasta obligatie? Ma tem ca nu. De la inceputul crizei nu am vazut nicio masura reala de stimulare a economiei. @N