Oficialul Pantaleo Corvino i-a cerut, explicit, românului să plece. Fiorentina încearcă să accelereze despărţirea de internaţionalul român Adrian Mutu. Sursa: AP PHOTO
Directorul sportiv al toscanilor, Pantaleo Corvino, aşteaptă cu braţele deschise orice cumpărător, obiectivul său fiind descotorosirea cu orice preţ de un jucător aflat la final de carieră şi care, pe lângă cele 54 de goluri înscrise pentru gruparea viola, a adus şi destule belele clubului.
Îi poartă sâmbetele încă din vara anului 2008
Pare greu de înţeles ce ar putea avea Corvino cu un jucător care a făcut multe pentru Fiorentina, din 2006 şi până astăzi. Numai acele trei goluri din meciul Genoa - Fiorentina, din ediţia 2008-2009, când gruparea viola a revenit, în numai 30 de minute, de la 0-3 la 3-3 şi tot înseamnă enorm, fiindcă au însemnat calificarea în Liga Campionilor exact în faţa genovezilor!
Însă Corvino nu îl mai are la suflet pe Mutu încă din vara lui 2008, de la deplasarea din Sardinia, la meciul cu Cagliari, din penultima etapă. Fiorentina se bătea cu AC Milan pentru un loc de Liga Campionilor, iar Mutu a luat, premeditat, cartonaşul roşu, pentru a zbura la Miami şi a asista la naşterea celui de-al doilea copil al său.
"Nici nu i-a păsat de noi, şi-a făcut planul şi dus a fost", a acuzat atunci Corvino. Mutu era deja făcut pachet atunci, pentru transfer la AS Roma, unul care ar fi adus o sumă fabuloasă, 18 milioane euro. Doar intervenţia ocrotitorului său, antrenorul Cesare Prandelli (proaspăt numit în funcţia de selecţioner al Italiei), a împiedicat la vremea respectivă plecarea lui Mutu. Care însă a mai adăugat, iarna aceasta, o altă bilă neagră de proporţii, odată cu scurgerea cazului de dopaj. Şi nu mai are cine să-l salveze.
"Nu mă interesează ţările arabe"
Pantaleo Corvino a luat foc, după sentinţa dată