Pentru noi, Turcia din stomac a însemnat primul dönner kebab mâncat la Edirne. Fiecare kilometru câştigat pe teren otoman ne promitea unul şi mai bun sau măcar la fel. Nu ştim nici acum dacă am fost victimele teoriei lui Paul, conform căreia „prima dată e cel mai bine” sau dacă pur şi simplu am luat ţeapă. Cert e că pe unde treceam, papilele noastre gustative cereau dönnerul „fondator”, „originar” şi nimeream numai replici nereuşite. Şi, mai grav, parcă din ce în ce mai scumpe. Jinduirea noastră a persistat neîntrerupt.

Ajunşi în Istanbul, unul dintre buricele Pământului, alături de New York, Vatican, Londra şi completaţi voi mai departe (Napoleon spunea că dacă pe Pământ ar exista un singur stat, Istanbulul ar fi capitala cea mai potrivită), ne trezim în Sultanahmet, locul în care la fiecare pas dai de câte un ho(s)tel. Zona e plină de străduţe sufocant de întortocheate, în care nici măcar Marcel GPS-ul nostru nu ne-a putut descurca. La fiecare viraj trăiam spaima coliziunii cu un mijloc de transport venind din sens opus. Marcel rămăsese cu ultima replică posibilă: „Întoarceţi unde aveţi posibilitatea!”… Oricum, ruta pe care urma să mergem până la hotel ar fi sunat, din gura unui localnic get-beget, cam în felul următor: mergeţi înainte, luaţi-o la dreapta, apoi la stânga, la dreapta, iar dreapta, apoi stânga şi încă o dată la stânga. Toate astea pe o arie de jumătate de hectar.

Într-un final vine şi salvarea noastră: două ţigănci săritoare din România (două Gipsyesuri, le spunem noi), îmbrăcate în straie turceşti şi stând în pridvorul unei case trecute nu de mult printr-un incendiu, ne explică, văzându-ne numărul de la maşină, traseul corect. Nu ne-a ajutat nici consultanţa rutieră din colţ de stradă. În fine, după alte căutări, am dat de hotelul în care urmam să stăm.

Citiţi restul aventurilor lui Marius Cosmeanu & Pavel Lucescu pe ofCorso.ro @