Venit de la Dinamo în pauza competiţională a campionatului trecut, Florin Matache a devenit rapid unul dintre favoriţii suporterilor şi i s-a înmânat banderola de căpitan al echipei.
De-a lungul anilor, Universitatea Cluj şi-a obişnuit suporterii ca banderola de căpitan să fie purtată de unul dintre jucătorii reprezentativi ai echipei, un fotbalist care a crescut la clubul „alb-negru“ sau a evoluat mai mult timp la gruparea de pe „Ion Moina“. Astfel, nume precum Francisc Dican, Florin Prunea, Dorin Goga sau Bogdan Unguruşan au avut onoarea de a purta banderola care reprezintă o responsabilitate în plus pentru orice fotbalist.Florin Matache face, însă, excepţie de la această regulă.
De la Liberec, direct căpitan la „U“
Odată cu venirea de la Dinamo, în pauza competiţională a sezonului 2009-2010, „Mache“, aşa cum este poreclit de coechipieri, s-a impus ca un lider în vestiar. Performanţa reuşită cu Dinamo în Europa League, când a reuşit un meci senzaţional la Liberec, împotriva celor de la Slovan, echipa sa întorcând rezultatul defavorabil din tur şi calificându-se în grupe, l-a recomandat ca un fotbalist cu personalitate, care are puterea de a uni grupul.
Florian Walter şi Viorel Hizo l-au numit căpitanul echipei şi a intrat repede în sufletele suporterilor: „Marele meu noroc a fost că am fost repede adoptat de către galerie. La Cluj, am găsit suporteri cum rar găseşti în ţară, mai ales la o echipă de liga a doua, cum eram anul trecut. Domnul Hizo mi-a spus că voi fi responsabil cu unirea familiei Universităţii şi va trebui să-mi coordonez din teren echipa, atât cât pot. La început am fost puţin sceptic, dar ideea mi-a surâs. M-am simţit respectat de la început şi asta m-a ajutat mult“, dezvăluie portarul numărul unu al Universităţii.
„E o concurenţă acerbă pe postul de portar“
Deşi a fost titular în toate m